Poezie
Confesiune
1 min lectură·
Mediu
Bate ploaia în fereastra sufletului meu,
Gătită-n robă de injurii...
Reproșându-mi ca am ocolit-o
Cotind grabnic spre ținuturi însorite.
Vuiește aprig și rage-n depărtare,
Solicitând acuzator, răspuns juridic.
Răspund smerit că soare nu am căutat
Nicăieri în jur...dar, ma acuză de sperjur.
Si-atunci bocesc răsunător din boxa acuzaților: MINT!
Și clar...nu spun ceea ce simt.
Așa încât, în dangăt de clopot, încep un ropot
De confesii.
Si spun onest cum soare-am căutat...și am găsit.
Sub el prea mult am stat...și m-am prăjit.
Am vrut căldură, arșiță, iubire în neștire, amor barbar
Care încinge venele și topește mintea.
Dar prea mult soare doare,
Iubirea în neștire nu există
Iar amorul barbar...te duce la detenție.
Si ATENÞIE!...că ploaia și-a câștigat renume
Prin faptul ca ea nu permite
Ieșirea pe cauțiune.
Așa că am recunoscut a mea demență
Sperând clemență...
Și mi s-a acordat.
Căci ploaia mi-a spălat cu picatura-i caldă
Urma rece lăsată de soarele noroit și rotit...
Pe cerul cârpit.
001.233
0