Iocasta și pisica albă

Îmi pe trec mâna peste obraji, o scoarță ca o copertă de carte cu fotografia ta găsesc acolo unde ar fi trebuit să îmi simt ochii. Cum altfel? În ultimii ani mi-au amorțit mâinile, Mi-au înțepenit brațele, Mi s-a uscat pielea Am dat-o la schimb Pe noul pergament Acolo unde ai venit tu Să-ți proptești poeziile Pe care le-ai scris Când te așteptam. Am adunat între obrajii mei Toate odele ieșite din tine Pentru un zâmbet de-al meu, Alături de elegiile răsfirate Pe geamătul meu, Și fiecare bolborosit de poem Scris ca să rămân Sau să mă dezbrac. Le-am adunat pe toate acolo, Între brațele mele și sub fruntea mea. Iar azi, uscată ca pergamentul pe care mi-ai scris să rămân nu mai găsesc nimic altceva din noi decât un volum in quarto cu fotografia și dedicația ta, acolo unde ar trebui să-mi caut ochii.