Poezie
Floarea neagra
1 min lectură·
Mediu
Ma inec in deziluzii,
imi vad amintirile patate cu ura,
sentimentele ofilindu-se-n suflet.
Ma uit in jur.
Nu vad decat disperare
si o floare
neagra, putreda, cancerigena,
floare suicidala, obosita,
ma uit la ea,
inmarmurita,
si-o spal cu lacrimi rosii.
*
Floare neagra,
obosita si cancerigena,
blestemata floare otravitoare,
blestemata doar de mine,
o moarta ce viseaza
la un paradis negru, inchis,
demult uitat,
poate chiar stins.
Sunt in pamant
si nu mai pot sa ies...
Simt doar parfumul florii,
un hoit ceresc;
miros intepator si carismatic...
Vreau sa ies,
dar nu pot sa ma misc.
Si vreau sa tip.
Nu ma aude nimeni...
Sunt prizoniera in infinit.
Sunt dominata de motivul florii negre;
impodobeste piatra funerara,
imbraca patul rece
in pigmentul
intunecat.
Cu vantul canta melodia trista...
Eu sunt inchisa,
captiva in libertate.
Inima imi putrezeste...
Ranjeste viermele
muscand din mine,
infectandu-mi corpul,
tarandu-se pe floarea neagra
inhumata in mine.
002.832
0