Poezie
*
(cantecul meu mortuar)
2 min lectură·
Mediu
*
Paharul rosu s-a varsat.
Apa imbratiseaza masa
si cade pe mine,
ruina unui corp
mutilat.
Mustele fac sex pe mine...
Viermii au devenit exploratori
intr-un labirint uman...
Liftul urca
pana la etajul meu.
Usa e descuiata.
Vaza cu flori e pe podea;
zace sparta.
Caloriferul e plin de sange inchegat...
Ai intrat!
Ma strigi prin casa calm.
Te uiti dezorientat in jur.
De ce nu iti raspund?
\"De ce?\"
urai mereu sa te intreb.
Mergi mai departe
si abia apoi ma vezi.
Ramai uimit...
Stai in genunchi si ma privesti.
Capul mi-e rupt in trei;
creierul e imprastiat undeva pe jos.
Tot...
sau tot ce a mai ramas din el!
Parul lung, imbibat candva cu
sange cald,
sta uscat si cuminte,
imbratisat de florile din vaza sparta.
Hai!
Nu ma mai saruti macar o singura data?
Ce dracu\' te holbezi asa la mine?
Ce?
Hainele astea nu-mi vin mai bine ca celelalte?
**
Stateam in casa,
uitandu-ma pe geam,
cand am auzit ca ai intrat pe usa neagra.
M-am intors.
Te-am privit.
Te-am imbratisat.
Mi-ai spart capul cu un topor firav...
Eu am cazut.
Tu peste mine.
Ai inceput sa ma musti...
Mi-ai furat inima
si ai mancat-o ca un canibal.
Razi...
Ranjesti si-ti lingi degetele.
Sunt beata.
Te privesc surprinsa.
\"De ce?\"
urasti mereu sa te intreb.
***
Ninge infernal.
Cerul a imbatranit.
Te vad venind usor,
calcand pe zapada moale.
Imi trimiti sarutari inghetate...
Eu iti zambesc
asteptandu-te aici,
singura,
mangaiata de perdele...
****
Sunt obosita.
M-am trezit depresiva...
Mi-e frig.
Totul e rece-n jur.
Iti jur ca n-o sa plang
cand ne-ntalnim!
002988
0