Poezie
Calea iertării
1 min lectură·
Mediu
Pe drumul vieții mele eu am primit nedrept
Și vorbe de ocară, și lovituri în piept.
Dar n-am lăsat otrava să-mi schimbe inima
Și-am învățat cu timpul ce-nseamnă a ierta.
Cei care au aruncat cu vorbe și noroi,
Poate că nu-și dau seama că sunt în suflet goi;
Dar nu vreau răzbunare, nici ură de nestins,
Căci pacea și iertarea esența mi-au cuprins.
Eu am iertat „prieteni” ce m-au vândut ușor,
Lăsându-mi răni adânci și-un gol interior;
Dar am iertat și oameni ce-au dat ca drept răspuns
Doar gheață și distanță, când suflet eu am pus.
Nu-nseamnă c-am uitat chiar tot ce m-a durut,
Ci doar că din iubire eu mi-am făcut un scut;
Eliberez trecutul ce-a vrut să mă doboare
Și las în loc de umbre o rază de splendoare.
Căci cine iartă mult iubește și mai tare,
Găsește în el însuși o forță creatoare;
Am dăruit iertarea celor ce mi-au greșit
Și-am regăsit lumina și-un suflet liniștit.
003
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Alina Aurelia David
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 159
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 20
- Actualizat
Cum sa citezi
Alina Aurelia David. “Calea iertării .” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/alina-aurelia-david/poezie/14203646/calea-iertariiComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
