Vrabiuța lui Christos

Mi-a spus mama o poveste când eram copil, ca voi, O poveste tristă, tristă, Vânt și ploaie, moarte foi. Frunze veștede și lacrimi, O copilă ce murea Și n-avea pe nimeni, nimeni Vânt și ploaie, boală grea. Era singură copila, și săracă și orfană Doar un pui de vrăbiuța iși făcea cu ea pomană Ciripindu-i, amintindu-i, cântece de primăveri Să-și mai uite de tristetea necurmatelor dureri. -Cine te-a trimis la mine vrăbiuța cu grai nespus? -Cine s-a îndurat de mine? -M-a trimis Domnul de sus, Ca sa-ți spun că-n ceruri te așteaptă Duhul Sfânt Cu lumini de bucurie ca să uiți de acest pământ! Într-un amurg târziu de toamnă Biata fata a murit Vrăbiuța ca prin farmec a tăcut din ciripit Și-a zburat pe-o creangă moale Colo-n deal la cimitir Unde groapa copiliței n-avea nici un trandafir Și de-acolo vrabiuța a zburat din loc in loc Prin grădini, cătând semințe adunându-le în cioc Fie iarnă sau zăpadă ea semințele pe groapă Le lăsa ușor să cadă. Când venii april cu ceata-i de flori și privighetori Pe mormântul copiliței răsăriră mii de flori Toate florile din lume luminau pe groapa ei Albe, vinete și roșii Mii de flori, mii de scântei Și-au venit și păsări multe colo-n deal la cimitir Și s-au pus să se întreacă Doinele cântând în șir Dar nici una dintre ele nu cânta așa frumos Cum cânta pe mica-i groapă Vrăbiuța lui Christos! Iar din cer drept mulțumire Brațele și le-ntindea Copilița ce murise Într-o zi de toamnă grea.