Într-o noapte oarecare
Am vrut să prind ȋn zbor,
O stea arzândă căzătoare.
Am vrut să prind doar una,
Credeam că e de-ajuns
Să-ntind firesc doar mâna.
Păreau atât de multe stele
Încât
Umbra bătrânului pășește timidă
Alături de umbre din vechiul castel.
Din ultimul zid mai cade o cărămida,
Un ultim simbol al celebrului duel.
O lume din vis ce pare pierdută,
Şi pietrele
Versuri într-un buzunar,
Compuse în grabă și pe furiș,
Sus pe-un vechi acoperiș.
Mii de pagini cu gânduri,
Privite din diverse unghiuri.
Mi-e teamă și-n vis,
C-aș putea fi interzis,
De-un
Într- o zi oarecare,
din întamplare,
privirea ta cădea
și o întâlnea pe-a mea
Atâta de firesc părea
vedeam și eu, știai și tu
de parca eu eram un tu
un fel de eu ce se descoperea.
Nu, nu mi-e teamă…
Nu, nu mi-e teamă de sosiri,
mi-e un pic teamă de plecari,
de oriunde și spre orice
și mi-e teamă de întrebări retorice.
Nu, nu mi-e teamă de el sau de ea,
mi-e însă
Ce dor îmi e…
Ce dor îmi e de primăvara ce vine,
de aglomeraţie si terasele pline,
de declaraţii de dragoste rostite
în șoapte abia auzite, pe aleile înflorite.
Ce dor îmi e de
Vis…
Te-aș invita ȋntr-un vis misterios
despre perfecţiune și frumos,
dar tu ȋmi zâmbești contagios,
iar eu m-aș pierde miraculos.
Am filosofa despre perfecţiune
contrastul evident ȋntre
Pe o nu ştiu care creangă,
plictisiƫi și fără vlagă
stau să cadă din copac,
veveriţa și-un gândac.
Tremurând şi dând din coadă
prima aștepta să-i cadă,
de pe creanga-nvecinată
o alună,
Aș vrea…
Aș vrea să-mi scrii tu iarnă nesfârșită,
pe-o frunză verde-albastră, povestea nestiută
a unui greier zgribulit ce n-a crezut nici el
că-n asta iarnă a înghețat până și preferata
Te-aș invita ȋntr-un vis misterios,
pe poteci neumblate sub un cer fabulos,
acolo tu mi-ai zâmbi contagios,
iar eu m-aș preface ȋntr-un Făt-Frumos.
Alergând peste pajiști nebune,
am putea
Într-o mare…
Într-o mare de lumină,
Tu ai fi o rază plină,
Eu mai trist și melancolic
Un foton simbolic.
Într-o mare de albastru
Eu aș fi un val pierdut,
Tu sirena diafană
M-ai salva de
Cât de simplu
Te-aș invita la o cafea
Simplă, fără zahăr,
Într-o dimineață de vară,
La malul mării de s-ar putea
Sau mai simplu, sub vie
În curtea mea.
La umbra frunzelor de vie
Rostind
Cu tine
Suntem doar noi doi,
Sau asta credem noi
Într-o intersecţie.
Din când ȋn când
Privim către semafor,
Culoarea e tot roșie.
Semaforul pare blocat,
Iar capul meu stă aplecat
Peste
Poză la minut
Într-o zi m-am oprit din mers
și m-am pozat cu spatele la Univers,
neluând în seama că voi fi penalizat,
de viaţă insolentă și-un eventual păcat.
A fost o simplă poză la
Politică și încredere
Încrederea în politicieni,
iluzie electorala în lista promisiuni,
inflaƫie de minciuni fără dimensiuni,
de vorbe goale și pasiuni.
Cuvinte rostite pe
Cu gânduri umede și reci de iarnă,
Pari mai curând un fel de îmbătrânită toamnă,
Ar spune poate unii, o înțeleaptă doamnă.
Mai porți înca vesmântul gri pătat în galben,
Culoarea frunzelor
Cer senin,
Pasărea de metal e gata de decolare.
Privește ȋnainte cu faƫa spre soare.
Aripile-i atârna greu cu rezervoarele pline,
e forƫa și graƫie, e vultur sau felină...
Mă uit o clipă spre
Mai aproape cu o secundă
Lasă-mă o secundă
Mai aproape de tine,
Să-ƫi aud respiraƫia.
Mai lasă-mă o secundă
Oriunde ne vom afla,
Să-ƫi ghicesc gândul.
Mai lasă-mă o secundă
Să te
A întrebat o pasăre pe o altă pasăre,
umflându-se în pene cu aerul albastru.
Omul a fost odată ca și noi, o pasăre,
care nu a reușit niciodată să zboare
și-atunci și-a construit aripi ca ale
Parfumul dintr-o floare,
Unei flori i-am făcut o poză,
Apoi i-am cerut ca amintire
Parfumul, cu emoția sa roză.
I-am spus că este pentru tine
Și-aș vrea să-l daruiesc în vis,
Iar o petală
Adormind pe-o creangă
Am adormit pe-o creangă,
agăţată ȋntr-un copac.
Puţin cam ameƫit
un fulg de apă ȋngheţat,
de mine s-a accidentat.
Am adormit pe-o creangă
agăţată ȋntr-un copac
si
Te-aș întreba întâi șoptit,
Mai mult în gând decât vorbit
Mai mult în vis decat rostit.
Te-aș întreba de-ai accepta
Să te sărut pe glezna ta,
În seara asta, a mea și-a ta.
Pe un sărut
Ultimul cavaler
Umbra cavalerului pășește timidă,
Zidul bătrân al cetăƫii mai pierde o cărămidă.
Armuri învechite ruginesc în celebrul castel,
Uitaƫii martori de fier ai ultimului
