Poezie
O lume curată
1 min lectură·
Mediu
Și da, merităm moarte!
Noi, suflete curate,
mânjite de sânge
și-aruncate-n nedreptate.
Suflete curate,
ridicate la rang de arte,
transformate-n imaculate,
ridiculizate,
de-un zbor strâmb,
cu-aripi pătate.
Căci suntem singuri,
pierduți fără îngeri,
dar bucuroși s-aruncăm cu obuze.
Și strigăm: “-Moarte!"
"-Moarte îngerilor cu aripi tăiate!“
Sunt îngeri cei ce scriu și cânt,
printre sârme și tranșee;
îngeri de-alint,
cu mâini reci de mormânt,
cu glasuri adânci în gând
care-ți șuieră
“-Culca-te, ești prea plăpând!”
Vrei sa te-nchini?
Dă-i drumul, copil ingrat,
oricum de prea mult timp
ești căzut în păcat!
Te plimbi senin,
nu tipi, nu furi, nu plângi în fum,
dar tot degeaba,
căci îi zâmbești unei lumi din scrum.
Am făcut din copii martiri
și-am redus părinții la amintiri,
false, precum crucea de zi cu zi.
Am ars păduri,
am incendiat sentimente,
suntem criminali liberi.
Printre sedimente, tot ucidem momente
și încă mai credem?
Izbăvirea nu se cere, se câștigă!
Îmi scutur aripile de alb,
pun inocența-n cui
și-ncep să mă cert,
deși știu ca nu-i vina Lui...
Noi am rămas cu lacrimi pe buze,
Iar ei cu schije-n morminte.
00733
0