Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Proză

Un fiu iubitor

3 min lectură·
Mediu
Am devenit un capsator. Fără umplutura revărsată a vorbelor în foșgăiala cearceafului de pe canapea, prisositoare. Eram direct cu femeile, vroiam să le regulez sau să fiu regulat de ele, îmi plăceau și cele care căutau nota cu diapazonul. Ca apoi să se înalțe pe penisul meu ca și cortul unui circ. Un circ fără clovni, totuși, fiindcă aveam umor cât o roabă uitată în ploaie de zidari. Nu-mi plăceau cele hlizite, cu fițe și pănglicuțe, căutat dichisite. Nu-mi plăcea să fiu mințit și nici să mint. De cele și cu care mă culcam. În rest era altă treabă. Dacă Oana avea vergeturi, nu i le sărutam fals extaziat, nu împingeam cuvintele ca pe un călcător care nivelează încrețiturile doar ca s-o amăgesc. Dacă Monica sărea calul cu băutura, îi mai turnam. Dacă Ana se lamenta că i-am rămas copiii singuri acasă, îi răspundeam că nu eu i-am făcut, însă cu Viorica era altă mâncare de pește. Era surdo-mută. De fapt, cu Viorica m-am înțeles cel mai bine, și ce minunat ar fi ca femeile să fie ca Viorica! Mă simțeam deosebit când îmi făceau des cadouri. Și eu le făceam, dar mai rar. Cămăși, cravate, ba o excursie în străinătate și mărunțișuri- ele. Eu- flori și dulciuri, invariabil, dacă nu pun la socoteală varietatea lor, de era iarnă sau vară sau mărcile ciocolatelor și a bomboanelor. Mă simțeam tihnit că erau nepretențioase și practice. Monica îmi gătea de trei ori pe săptămînă, Ana deretica odăile, Viorica spăla rufele și farfuriile și cu Monica mă îmbătam. Nu le futeam pe fiecare la fiecare întâlnire. Se cerea o dozare a resurselor, și nici una nu știa de celelalte, și-mi forțam imaginația să le programez în dormitor ca să nu se întâlnească. Nici uneia nu i-am permis să vină neanunțată și nici eu nu le făceam vizite. Nu aveam chef să risc, toate fiind căsătorite. Pe atunci locuiam cu maică-mea, Angela, într-un apartament. Lumea ei se reducea la integrame și la mersul la biserică. Cu cinci ani în urmă, tatăl-meu a avut bunul-simț să moară după o viață de bețiv. Mama și-a făcut un obicei să iasă zilnic din casă de la 5, 30 la 7 după-amiază. Dădea un tur al centrului orașului și se oprea în biserică la slujbă. Altădată nu ieșea. Și de la 5,30 la 7 erau programate și femeile mele. Aveam 23 de ani și Angela n-avea habar de existența lor. N-a avut câțiva ani. Mă felicita că gătesc, că fac curățenie și-i mulțumea lui Dumnezeu că i-a dat un fiu exemplar. Mă bucuram s-o văd fericită. M-a lăudat în biserică și popa a ținut să mă cunoască.
001.897
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Proză
Cuvinte
440
Citire
3 min
Actualizat

Cum sa citezi

alexandru petria. “Un fiu iubitor.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/alexandru-petria/proza/1829346/un-fiu-iubitor

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.