Aniversarea

Era o vară călduroasă ca oricare alta în Deania și ei se întorceau de la un meci de fotbal. Jucau odată pe săptămână cu prietenii, vinerea, când închiriau terenul pentru două ore. - Clau, băgăm o bere?, zise Sorin. - Și mașina cere carburant, se maimuțări Liviu, după care trase un fluierat puternic cu două două degete în gură. - Nu mă dau în lături, spuse Claudiu. - Creier de bibilică, Liviule, urgența la tine e transplantul de creier. Liviu mai fluieră de două ori, dar Sorin nu-l auzi. Este lângă Iulia pe verandă și fumează. Au casa în construcție, ca și vecinii. La vecinul din stânga, cum o iei spre magazinul lui Stratulat, muncitorii au terminat de repus lambriurile de plastic de sub streșini, care au căzut de vreo doi ani. În acea casă nu locuiește nimeni, proprietarii fiind la muncă în Spania, vin doar în concedii ca să mai lucreze la ea, iar sub streșini și-au făcut cuib perechi de porumbei. Iulia îi tot atrage atenția că porumbeii s-au obișnuit să le vină pe veranda de la etaj, că vreau să-și facă cuib acolo, că e-o mizerie. - Pune-le otravă. Să scăpăm. - Hai, Iulia… Ajunseră la mașina lui Liviu, un Ford nu prea vechi și albastru, pe o stradă perpendiculară cu terenul de fotbal. - Dăm o tură până la Cluj să ne simțim bineeeee…, își termină cuvintele cu un urlet Liviu. - Îhî. - Îhî. Îhî. Asta poți numai, Clau?, aruncă Sorin, după ce se tolăni pe scaunul de lângă șofer și-și aranjă între picioare o pungă în care avea 10 cutii de bere “Ursus”. Desfăcu trei. Cutiile goale le-au aruncat din mers. Pac-pac-pac-pac sunau pe asfalt în urma lor, mergeau cu geamurile lăsate, și au deschis încă trei. După un râgâit care i-a lăsat fără glas pe Sorin și Liviu, Claudiu a început să strige să se oprească mașina. - Aruncă o bere, Sori. Cu “Ursusul” nedesfăcut în mână, Claudiu merse câțiva pași înapoi de-a lungul unui șanț. - Urci cu noi?, a întrebat apoi o traseistă brunetă și grasă. - Mulțam, da-s gata pe azi, aștept să merg acasă, au auzit-o Liviu și Sorin din mașina cu motorul oprit pe brunetă. Și-l văzură pe Claudiu că-i întinde berea neîncepută. Și-o urmăriră pe brunetă ștergându-și spuma de la bere pe buze când Claudiu trânti portiera la urcare. - I-a fost și ei sete…, zise Claudiu. - Transplantul, Clau, transplantul, nu putu să se abțină Sorin. Valabil îi și la tine. - Vroiam să vă cinstesc c-o muie. - Cu mă-ta, Clau. Cu mă-taaaaa, imită Liviu un tenor. Sorin n-a mai ținut numărătoarea barurilor. Liviu credea că e al patrulea, Claudiu că e al șaselea. Nu știau unde și-au lăsat mașina. Au ajuns în fața unui cimitir de la ultimul bar, cu un taxi. Au sărit gardul și și-au desfăcut o sticlă de votcă lângă o criptă. - Aici veneam în liceu, începu Sorin. - Þi-ai pus-o în cimitir?, se interesă Claudiu. - Ce te miră, și eu am desfundat fetele așa, lăsă să-i scape Liviu și bău îndelung din sticlă. - Zece ani de atunci. - Cum naiba au trecut zece ani, se miră Liviu. - Chiar, zece, chiar, ținu isonul și Claudiu. - Putem s-o luăm ca petrecerea de aniversare. Da, aniversarea, mormăi Sorin. Și era iar pe veranda casei sale, la parter. Și-și termina țigara. Era bucuros că porumbeii au plecat la o altă casă, că n-a fost nevoit să-i otrăvească. - Oare fantomele fumează?, îl auzi pe Claudiu. - Cum nu?! Când o să dai colțu, tu sigur că o să fumezi, i-o întoarse Liviu. Fumează, însă le dăunează nicotina și gudronul. Băură. - Colegi și prieteni întotdeauna, continuă Claudiu. - Colegi și prieteni, ziseră ceilalți. Toți trei își loviră zgomotos împreună palmele drepte. - Clau, e vremea să te însori și măria ta, zise Sorin. - Nu fut după program, mulțam. Liviu începu să plângă: - Ne-am futut viața, futut. Futu-i. - Hai s-o tăiem de aici, lansă Sorin. Claudiu sparte sticla goală de votcă de crucea unui inginer. Lui Liviu i se păru că inginerul se uită urât la ei din fotografia de pe cruce. L-a chemat Petrescu. - Petrescule, tu nu mai fuți. Iar noi suntem futuți, sărăntoci. - Banii nu greblează fericirea, spuse Sorin. - Să am pitici, euroi…, strigă Liviu. - Și eu, vociferă și Claudiu. Au băut câte două beri într-o parcare pentru șoferi. Liviu urmărea cum tocmai oprea în fața restaurantului un tir imens, cu cabină roșie. Șoferul, cam la 50 de ani, coborî cu greu. Își duse mâinile la șale și încercă să se îndrepte. Se duse cu pași înceți spre un WC. Avea peste brațul stâng un prosop imprimat cu ancore. Vroia și să se spele, probabil. - Fundurile sus, șuieră Liviu și dădu din brațe ca o găină după ce plătiră consumația. Sorin s-a dezmeticit în cabina unui tir. Și treptat și-a adus aminte de șoferul cu dureri de șale și de prosopul lui de pe mână, dar șoferul nu era nicăieri, mașina o conducea Liviu, și Claudiu moțăia lângă el. - Am furat tirul?!, bâigui Sorin. - L-am rechiziționat pentru binele poporului. Jaful secolului. Și poporul suntem noi, strigă Liviu schimbând viteza. - Ești dement. Ne mănâncă pușcăria. - Vindem marfa și ne-am scos. Am cunoștințe. Curg bănișorii, bâldâbâc. - Bogați, deschise ochii și Claudiu. Au oprit tirul într-o pădure. La lumina unei lanterne găsită pe bord au desigilat și deschis ușile de la spate. - Suntem super, trilulilu, hop-hop, cântă Claudiu. - Mamă, suspină Liviu. Luminează insistent încărcătura. - Ei…, îi scapă lui Sorin. - Oau…, hiii, nu tace Claudiu. Lanterna a zăbovit mult pe încărcătură în noapte. Tirul era plin ochi cu prezervative.