Am furat. Voi?

Cărți. În armată. Am subtilizat câțiva saci dintr-o clădire dezafectată a aviației militare, unde stăpâni erau șobolanii. În Siliștea, satul unde s-a născut Marin Preda, în ‘87. N-aveam ce citi. Eram la artilerie antiaeriană, iar lângă clădirea dormitoarelor noastre se aflau blocurile abandonate ale unei foste unități de aviație, ca un cartier al fantomelor. Circula zvonul că unitatea a fost desființată după ce șeful ei a fugit în străinătate cu un MIG. Și cu drapelul unității. Și era vară. Și Petria a umplut niște saci cu ruși îndeosebi. Tipăriți în anii ‘50-‘60. Prozatori, poeți. Tolstoi, Cehov, Esenin, marfă de marfă. Proletcultiștii i-am lăsat rozătoarelor, într-o împărțire echitabilă. Când căram nădușit ultimul sac a dat peste mine un plutonier, care era la furat de motorină, iar comandantul garnizoanei m-a băgat la arest. La țambal, fără șireturi la bocanci, fără curea. Îmi țineam pantalonii cu mâna ca să nu pice. Mai marele garnizoanei, un colonel de infanterie, căruia cu ceva vreme în urmă i-am făcut un pocinog de-a ajuns de pe șareta care-l ducea la gară cu capul într-un rondou de flori, de astă dată nu m-a iertat. Într-o seară, se lua curentul zilnic atunci, unui coleg i-a născut nevasta. Eram beți. Fiind santinelă, am uitat o băncuță în mijlocul drumului ce trecea, prin fața dormitorului, spre gară. Stăteam atent și pufăiam palmat o țigară, știam că o să meargă colonelul spre casă. Trebuia să-mi anunț camarazii să întrerupă tămbălăul până trece ofițerul. Dar am ațipit. Am realizat pericolul când caii erau aproape. Le auzeam doar copitele pe asfalt, în beznă. Am reușit să dau alarma în ultimul moment, însă am uitat de băncuța care a ajuns între picioarele cailor, iar colonelul printre panseluțe. Dacă prima oară am scăpat ca printr-o minune, la mustață, la faza cu cărțile colonelul mi-a spus că mă eliberează doar când termin de plivit ceapa unității. La aproape 40 de grade. Ceapă cât pe două stadioane. În trei zile am isprăvit. M-am ales cu un bronzat de zile mari, cu bătături în palme și cu o mini-bibliotecă. Și colegii au citit, și au citit, complici. Unii au isprăvit atunci primul roman din viața lor. Colonelul a știut doar de sacul cu care am fost surprins. Alexandru PETRIA