Poezie

Catre un soare

1 min lectură·3 august 2005

Mediu

Către un soare

Mi-ai zis să plec, și dus am fost

Căci grele vorbe-ai spus;

Oi fi sau nu oi fi un prost,

Tu cand m-alungi, m-am dus ...

Tăcut, acum, cum mă găsesc,

Când tremur in neștire,

Mă săgetează-un gand prostesc :

Să-ți spun o povestire.

A fost odata, de n-ar fi

Un frig de dupa creste,

Ce zi și noapte vrea răci

Pe cel ce singur este...

Și rând pe rând, fără căldură,

Ajunge-ncet să piară

Lipsit de dragoste și ură,

Ca unul nou s-apară ...

Cu ochii-n soare, singur plâng,

Mă prăbușesc, dar strig;

De ciudă degetele-mi frâng

Și mă cuprinde-un frig.

Iar brațe când intind spre cer,

De frig cad, doborâte;

Sunt gol, pustiu și nu mai sper

La razele-ți, oricâte.

Dar am să mă ridic in loc,

Și voi păși prin scrum

Ca iar să mă îndrept spre foc;

Curând, dar nu acum.

De tine și de toate zbor,

Mai sus decat oricine...

Dar cad de-al vremii duse dor,

De toate și de tine.

001.676

Alexandru Diaconu. “Catre un soare.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/alexandru-diaconu/poezie/134891/catre-un-soare

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.