Alexandru Corneliu ENEA

Cine a trecut prin viață fără să fi strivit cu talpa o petală? Cine a trecut prin viață fără să fi pocit un adevăr? Cine a tercut prin viață fără să fi cearut un ajutor? Cine a trecut

Călător pe o lacrimă cosmică Printre oseminte de stele Și aștri muribunzi, mausoleum viu – Adăugire la un șirag de morminte perechi, Dangăn cu fiecare cuvânt Pomeniri prin clopotul gurii. Ar

DUPÃ PLOAIE M-am agățat de gâtul ploii, m-a luat în brațe, ne-am sărutat și a plecat cu un nor oarecare. Dramă repetată. Îmi șiroiesc pașii gândului până la cascada unui vis în care mă

RÂD CA VOI Fiecare stea - crematoriu pentru sufletele popoarelor de electroni. Legile iluziei sărăcesc în burta universului obediența tenebrelor. Pâinea libertății pe rafturile

DIAGNOSTIC ȘI TRATAMENT Din păcate, nu m-am născut cu un diagnostic pentru care să mi se prescrie o rețetă de viață, astfel că am fost contaminat și am devenit contagios la bucurii și

Ce-a fost înainte de a fi fost nimic ?! E altă întrebare fără rost, la fel cu: ce am fost înainte să fiu ce sunt !? Dar ce voi fi când nu voi mai fi ce sunt, este întrebarea păstrată

Pentru Claudiu Tu-mi ceri candid să mă strecor afară din eul meu, infern, în care ard mocnit, acoperit pe

Stâlpul infamiei nu este în iad, pentru că adevărul este umilitor și nu mai poate modela ispitele care au clocit neuroni bolnavi în cuibul craniilor fără părinți de țară. Când totul se

Mai aprin o țigară din pachetul nopții să alung sănătatea pe fereastra deschisă, să-mi intre câteva versuri naive , din celălalt univers, atrase de insomnie, dacă nu le sperie vreun gând

Noaptea asta vijelia s-a dezlănțuit. Tunete din toate tobele cerului si degete groase de ploaie băteau în geam. Deodată, în mine tartor furtuna s-a mutat, lovind cu fulgere în rațiunea

Privighetoarea dintr-un tei doinește pentru puii ei ce i-a lăsat Sappho în gene, modestă ascunsă între pene, cu glas ca lira lui Orfeu primită-n dar de la un zeu. Pe Câmpuri Elizee

ULTIMA ȚIGARÃ Ți-ai pus semnătura pe manuscrisul imaginației mele, mă uit obsesiv și nu-mi recunosc emoțiile. Ca nocturnele chopeniene ai intrat în miezul existenței, simetric miracolului

Tu ai castelul din nisip, castelul meu este din sare, ploaia le amestecă, vântul ne împrăștie, verba volant, oare ce-am pierdut? Pe soclul de marmură un faun, din bronz rece, ți-așteaptă

DE-ALE ALBINEI Cine te-a pus să te prelingi miere peste amărăciunile din mine? M-ai văzut fagure stors de sentimente în stupul meu învechit, golit de lacome muște și viespii care mi-au

Te țineam în brațe pisică neagră. Torceai mângâiată, cu ghearele ascunse. Sub pleoape aveai vise de maidan. Ți-au crescut ghearele și-ți place să stai pe ceafa mea, cu privirea

Atlas nu mai sprijină planeta în lumea monștrilor zeificați; cariatidele susțin cu greu presiunea crimelor mumificate de istorie în monumente și eroi; giganții se-ncovoaie de greutatea

DARURI DIVINE Apa este sângele lui Dumnezeu Lăsat planetei să viețuiască Întru bucuria și pomenirea Sa ! Aerul este respirația lui Dumnezeu, Pământul este palma Lui roditoare, Focul este

Antica monedă scoasă din pământ, sămânță neîncolțită de bogăție sperată, din nou în istoria zilei circulată adunând și înmulțind relele toate ale lumii bolnave, tot mai civilizate. Antice

Picură liniștea – apă sălcie. Pânza de păianjen soarbe tăcerea Din aerul cu pulsul mort. Culorile palide tremură ascunse-n colivia unui crepuscul. Ușa oprește în prag scările Iar fereastra mă

PASTEL DE NOAPTE Plouă cu frânturi de note muzicale, crengile toamnei se-nfășoară-n ele, pe cadranul nopții babele și moșii spun povești în vise cu zâne și zmei; liniștea-i trădată de

Nu mă pot certa cu furtuna și tunetele ei, așa cum nici ea nu poate dormi acum și umblă nălucă zgomotoasă gonită de un amant infidel din patul dimineții. Sărmana, își plouă nefericirea să