Alexandru Corneliu ENEA

Azi, mi-am trimis toate gândurile la plimbare, Sa-și facă de cap Și le-am invitat să nu se mai întoarcă. Poate așa , rămas singur si primitiv Voi trăi in pace Ca o bombă fără focoase.

SIGUR Ai plecat. Pe pragul ușii a rămas umbra ta să-mi păzească singurătatea nevolnică, după ce, ca un vampir mi-ai supt toată iubirea, până la ultima picătură. Sigur vei reveni să mă

Frig! Nimic sub zero absolut! Acolo moare chiar și moartea și renaște când materia erupe la miliarde de miliarde de grade. Mai jos de jos nu există, dar mai sus de sus arde

Le-am dat celor cinci simțuri cam tot ce și-au dorit, ce s-a nimerit și m-au slujit mulțumitor, chiar dacă dau semne de uzură, obeze de excese și de timp. Al șaselea, zeița lor, de când

ARIPI Cu o aripă de înger și una de demon Zbor în jurul voinței mele Și nu-mi găsesc loc de odihnă Alungat de neliniștea fiecărei aripi, Când sus, când jos, De m-am plictisit de

STEAUA Ne-a cules din cer o stea și ne-a pus să-i fim cunună. Strălucea iubirea ta și-mpreună cu a mea părea mare cât o lună steaua noastră cam nebună. Ne priveau mirați, speriați, eram

Melcul timpului acoperă totul sub talpa băloasă. Casa spiralei în care-și geme suflarea digeră viețile putrezite crescând existența măruntă. O talpă-l strivește, un copil îi cântă. un animal îl

GALAXIE Ia-mă în brațele tale galactice, mângâie-mă cu lumina ochilor tăi și lasă-mă să adorm cu privirea spre timp, până voi visa ce-mi doresc și-apoi aprinde-mă stea, să gravitez la

Socoteam câte domnițe s-au agățat de firul vieții și mi l-au deșirat, l-au încâlcit, mi-au destrămat zâmbetul, apoi, și-au înscris scorul în cutia lor de mărunțișuri cu nasturi, ace,

VORBE Au avut cândva stăpân, dar s-au adunat lângă mine niște vorbe, din stradă sau de nu știu unde și-acum cer adăpost în mintea mea, un loc de muncă, contra câțiva neuroni. Am adunat

BOGÃȚII Moștenesc multe superstiții certat de o pisică neagră care lenevește pe pragul existenței mele. Sunt bogat. Am urme de jurăminte în amintiri, parfumate cu nopți tinere și-apoi

Am ieșit din iarnă Cu toate simțurile înfometate, Scăpate de dictatura gerului albinos Și m-am năpustit canibal sa sfâșii O delicată și fragedă primăvară Care a avut ghinionul să nu mă

VISEZ Mulți fluturi au vrut să mă ia pe aripile lor frumos colorate și-n multe păsări mi-am ascuns respirația înălțimilor visate, am coborât nebunește cu fulgerele și-am răcorit cu nori

Pe cerul gândurilor mele imaginea ta – cometă. Mi-am risipit anotimpurile, vârsta mi le-a adunat. Şi încă odată mi-am promis să părăsesc cărarea

Am înghițit prea multă tăcere și mă dor ochii fixați pe o ramă goală. Mă vindecă icoana mai veche decât zidurile care îmi păzesc respirația volatilă să nu fugă pe ferestrele

KRILL În oceanul atmosferei ca un krill plutesc vechi rugăciuni și actuale, discursuri, strigăte, cântece, înjurături, suspine, declarații, frânturi de vorbe și sunete pe care niște

LÃCOMIE Sunt lacom de fericire și de iubire, De vocea ta, de gura ta, de pielea ta, Și de acea îmbrățișare care Să-mi topească existența În flacăra respirației. Te rog, scapă-mă de

MINUTELE Nu ți-am pierdut minutele cu miros de tei înserat, le păstrez pe fruntea unei iluzii că mi le-ai dăruit doar mie din bogăția ta de nebunie risipită pe iarba dintre mine și

Am visat trei îngeri care se certau. Fiecare vroia să mă ia și să mă ducă undeva, cât mai departe de mine. Până la urmă, m-au rugat să aleg eu pe unul dintre ei, dar te-am ales pe tine,

FOCUL De ce ai ales să te prăbușești tocmai în infernul meu, tu înger cu aripi din pământ și flori de myosotis? Eram împăcat cu flăcările din pedepsele mele, dar cine te-a trimis drept în

Mai am o singură valență combinată cu substanța ta, împreună noi ca un mineral într-o ciudata(ă) chimie nelegiferată de reacții particulare cu vectori lumești aleatorii și corozivi. Tu

Cine mi-a furat apocalipsa ? O caut de un timp și nu o mai găsesc. Știu că am lăsat-o în dulapul sufletului, pe un umeraș, să nu se șifoneze, mai ales că am purtat-o doar de 2 ori. Ca să nu