Poezie
Pierduta
1 min lectură·
Mediu
Avea privirea fixă
Și în același timp pierdută.
Se uita prin geamul aburit,
Dar nu vedea nimic
Din tot ceea ce ar fi vrut ea,
Vedea cum întunericul
Topește tot orașul,
Iar soarele este furat
Doar pentru a nu i se arăta ei.
Vroia să nu mai fie,
Dar incă mai era acolo,
In razele întunecate ale lunii.
Vroia să nu mai simtă,
Dar încă mai simțea
Acel fior al singurătății.
Se simțea vinovată
Din cauza celor întâmplate.
Era o liniște tulburătoare,
Care a fost zguduită
De niște picături de sânge.
Atunci își deschise palma
Și observă că strânsese
Mult prea tare in mână
Lama ascuțită ce acum era roșie...
013.041
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Alexandra Stoica
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 110
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 24
- Actualizat
Cum sa citezi
Alexandra Stoica. “Pierduta.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/alexandra-stoica-0015727/poezie/150236/pierdutaComentarii (1)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
APAPAlin Pavel✓Avea privirea fixa si in acelasi timp imobila, se uita prin geamul aburit prin care, surprinzator, nu se vedea nimic, vedea cum noaptea a furat soarele (din invidie probabil), era acolo desi nu voia sa fie in acel loc, voia sa simta dar nu se simtea deloc, era o liniste care nu mai era liniste, pentru ca au zguduit-o doua picaturi de sange care se prelingeau zgomotos de pe volan. Intrase pe contrasens.
0