Poezie
Negru-violet
1 min lectură·
Mediu
Statui ale inutilității umane,
Atât mai suntem: granit sever, fără formă.
Ilustru necunoscut apus al credinței,
Demn, neclintit apogeu al mândriei prostești,
Uite-ne ajunși din lac într-un abis îngust.
Mereu și iar mereu ai închinat puterii
Icoană sfântă a sufletului meu nebun.
Mă voi sacrifica pe altarul disperării
Sub cer negru-violet de dumnezei uitați,
Va fi să renasc din cenuși de neființă.
De-aș putea să străpung cu privirea distanța
Lângă tine să fiu, din tine, doar un fior,
Voi fi să ucid cu gerul din sufletul meu
Căldura străină, fără sens, să o omor
Sânge negru-violent să-mi curgă din zâmbet.
Pecetluită în mine pe veci otrava
Aura de nămol în jurul meu, peste tot
Înveninată eternitate de patimi
Prinsă intre ziduri infinite, labirint
Mă îneacă în cărămizi. Negru-violet.
De-ai renaște și tu din suflare divină
Să ne cunoaștem din nou poate ar fi cândva,
Sub cer negru-violent de dumnezei uitați
Printre monumente ale prostiei umane
Să uităm dar atunci că am fost și noi uitați.
Caut scarabei în cimitirul zeilor
Și trasez cercuri concentrice-ntre două lumi.
Deznădejde în noi doi pururi împietrită
Văd: siguranță cauți în păduri printre lupi.
Aud: urletele îmi par tors de pisică.
001370
0