toamna

am descifrat parola timpului pentru-o secunda, am lasat intunericul incet sa ma patrunda. panica inerta-mi dezvaluie ticul, lasandu-mi glasul in tremur sa se-ascunda. ... trezit de cel mai mic fir de sunet asternut langa tine pe cearceafurile ude ce-ti intra-n piele, masori melancolic ultima secunda de placere din cel mai apropiat trecut. In liniste aprinzi si ultima tigara privind la somnul calm din stanga patului...Ti-e frica sa respiri, ti-e frica sa te misti, sa mirosi, sa privesti si sa simti. Te gandesti ca daca simti, va simti si umbra calda de langa tine... Termini tzigara si ramai pe ganduri, cu ochii atintiti in aceeasi directie, in directia acelui vestnic-aproape- sau intotdeauna-neprezent-suflet, care te macina in prezent mai tare ca orice-altceva-de-pe-pamant. Inevitabil oximoron: Trece secunda urmata de infinit, in care privesti cu teama linistea venita parca din alta galaxie. Prinde viata si parca totul se sfarseste sub ochii tai, cand iti dai seama ca e numai vina ta. Se nasc scuze si iertare, teama si-durare, complacere in binefacere si neglijenta fata de propria-ti persoana. Pe cealalta parte se inradacineaza orgoliul, dorinta de independenta si valul de rautate venit ca o reactie alergica la grija, protectie si subdomeniile lor. De aici, deja incep punctele si urmatoarele alineate, capitole, romane si chiar carti ce vor urma cu siguranta.