Adriana Weimer

O mare de-aș fi, nu m-ai cuprinde-n priviri; un strop de iubire, de suflet, ce-ți sunt, mă cuprinzi în priviri picătură întreagă, limpede, curată, singură eu; de-ți vei închide

E-atâta timp în tot ce-am adunat în gânduri, în suflet, în cuvinte rostite sau nu, rostuite-n secunde. E-atâta cer în tot ce-am înălțat din gânduri, din suflet, din cuvinte scrise sau

DOAR NOI Pentru toate un drum, doar noi risipindu-ne în alegere. Pentru toate un sens, doar noi alergătorii, vânzătorii de timp, renunțându-ne.

În mâinile Tale sunt asemeni sticlei în focul Creației. Mă modelezi, îmi dai culoare, formă și sens. Clepsidră îți voi fi și voi curge spre Tine fiecare clipă ce sunt.

SPRE ÎNALT Iubire pe verticală dinspre jos înspre Sus, dinspre omenesc înspre Absolut: -Altar înălțat prin Cuvânt. Iubire pe verticală, dinspre Sus înspre jos, dinspre Nemărginit înspre

LUMINÃ STELARÃ Mi-e sufletul greu ca o piatră de moară și-atâtea gânduri se macină-n van. Coboară tu, putere stelară, și spune-mi: câtă lumină mai am?

PENTRU DRUM Ne pregătim sufletul pentru drum și venim pe lume, ne naștem în trup. Ne pregătim sufletul pentru drumul vieții, prin spaþiu și timp, spre iubiri pământești. Ne pregătim

UN SEMN Aștepți un semn de viață ori de moarte, de iubire ori de nepăsare, de aducere aminte ori de uitare. Aștepți în tăcere un semn și răspunsul tăcerii te cuprinde și doare și însăși

CONȘTIINÞA DE A FI Conștiința de a fi în ființă, conștiința de a deveni neființă, conștiința întregului, conștiința rotundă, conștiința ascunsă, mută și surdă, conștiința de timp, de rău și

O viață Cale de-o viață am crezut în iubire și cale de-o moarte voi crede în ea chiar de-ar fi doar s-o dau și doar să fie primită.

ANOTIMPURI ÎN NOI Anotimpuri în noi nesfârșit vin și trec precum generații; anotimpuri în noi se petrec, ne petrec, din afară-nspre sine: primăveri și seninuri, tomnatice gânduri,

Voi rămâne cu voi nesperat de puțin; în zbucium îmi voi ascunde toată marea; în fiecare anotimp e un destin; lumina din stea n-o stinge depărtarea.

ȘI STELELE Stelele mor de singurătate, ca oamenii, de prea multă lumină neluminată, de prea multă umbră necălcată. Stelele mor pe sărite, ca oamenii, din când în când, câte una, câte

Cât marea întinsă, cuprinsă în val, simpla tăcere ar fi de ajuns nepătrunsei iubiri, tandre treziri din ascuns.

Cum să trăim o clipă dacă am ști că e ultima? O singură clipă? Timp pentru noi de trăit de iubit de pierdut. Timp pentru noi... infinit? Clipe numărate pâna la una, o singură

Încă nu te-ai născut câtă vreme n-ai învățat să trăiești și curajul de a crede în tine pare doar o capcană; nu ai puterea cuvântului spus și-ți porți ca pe-o vină povara când singurătatea nu

Profund, sentimentul de tine, venirea ta aici, în sufletul meu, e o binecuvântare a faptului că exiști, că exist întru tine.

Răscolită de gânduri, ca amurgul de neguri, asfințesc miezul zilei în oceane de sensuri. Răscolită de viață, ca zăpada-n troiene, mă aștern nemuririi și clipei eterne.

Port povara stelei în noapte: și-n întuneric, lumina-mi se revarsă-n priviri mereu înspre voi.

Vei înțelege, drag copil, ce-i viața mult prea târziu; nu voi mai fi demult; vei înțelege dorul și povața ce-o pun în sufletu-ți când îl ascult. Vei înțelege, drag copil, ce-i lumea cândva-n