Poezie
Tata
Dorul care nu se stinge
2 min lectură·
Mediu
Tata
Tata, ce mână la mine niciodată n-a ridicat,
Domnu’ mi te-a luat.
Ce glas tu niciodată nu ai ridicat,
Dar Domnu’ mi te-a luat.
O pură iubire ca a ta eu deja nu voi mai avea.
Învățământul dat de tine pe viață nu îl voi uita,
Iar inima mea va fi ca și a ta.
Ochii mei deja nu se vor mai usca,
Inima mea deja nu va mai cânta de când s-a oprit a ta.
Te voi plânge mereu,
Chiar și când a mea moarte va fi aici, pe aproape.
În casă te-au adus ca pe un străin,
Rece, fără suflare, fără a ta caldă îmbrățișare.
M-a durut când am realizat
Și m-a distrus când pe tine în groapă te-au dat.
Capacul sicriului și acum în mintea mea sună,
Cum băteau cuie, unu câte unu…
M-ai crescut strict cât am fost copilă,
Iar când majoratul mă ajunge, m-ai mai lăsat.
Nu o să mai vezi continuarea vieții mele
Și bucuria că ajung și eu ceva.
Mereu știai că mă descurc
Și că din a ta urmă eu rămân.
Voi susține și voi bate pentru tot ce-i mai bun,
Dar la tine deja nu voi putea să ajung.
Acum e toamnă, dar tu tot în primăvară ai rămas.
Jumătate de an a trecut,
Iar durerea mea deja e rece, a înghețat
Și doare, arde, lasă sânge,
Doar din motiv că tu mort pentru noi ai ajuns.
0020
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Adriana Stegarescu
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 237
- Citire
- 2 min
- Versuri
- 31
- Actualizat