Poezie
Tu esti !?
2 min lectură·
Mediu
Amurgul se ascunde aproape,
O alta zi s-ar furisa in noapte
Far-a insemna
In viata mea
Nimic.
Cand, la ceas de taina, nestiut,
Chemarea Ei cu glas tacut
M-aduse catre tine.
In clipa cand ai aparut
O lume intreaga a disparut
Si timpul s-a oprit.
Tu esti !? Strigase al meu gand
Spre Sufletul ce il simteam vibrand,
Aproape.
E Ea, O recunosc, nu am uitat,
Acelasi pas usor si delicat,
Acelasi chip curat.
Un piersic mare, inflorit,
Culoarea lui Ti-a daruit
Si-ai pus-o pe obraji,
Iar vantul alergand departe
Se sfatui cu neagra noapte
Si-Ti prinse-n par intunecimea ei.
Dar ochii ! Ochii Tai de unde sunt,
Caci nici in cer nici pe pamant
Culoarea lor nu am vazut.
E verde crud ce-a izbucnit
Din firul proaspat incoltit ?
E verdele ca de smarald
Sau al padurilor de brad ?
Din toate au cate ceva
Si cand ma arde gura Ta,
Privesc in ei alunecand
In alta lume.
Noi ne cunoastem de demult
Iar Tu sti bine cine sunt,
Caci impreuna am crescut
De mici copii.
Veneai adesea pe la noi,
Cat ne placea sa fim in doi.
Ti-aduci aminte cand fugeam
Si dupa casa ne-ascundeam
Sa ne iubim ?
Dar anii repede au trecut
Te-am regasit si Te-am pierdut,
De cate ori ?
Eu tot vorbesc, ii povestesc,
Astept cuvantul Ei sa-l reintalnesc
Insa asemeni unui vis damnat,
Imaginea de-o clipa s-a surpat
Si toate de-au pierit,
Prin crapaturi au navalit
Din nou.
Batranul piersic e ofilit,
Vantul pribeag a obosit,
E trista si intunecata noapte
Caci toate au fost desarte.
Dar ochii ? Ochii tai sunt seci,
Privesc ca doua cioburi reci,
Straini.
001.990
0