Poezie
Doină
1 min lectură·
Mediu
Din istorie ne vine
peste sufletul creștin
resemnarea ca un chin
cu gust negru de venin
și foșnire de suspin.
Rareori la noi în țară
viața să fi fost ușoară.
Dar, până acum, n-am dat
copiilor moștenire anormală
o țară amară în afară.
Nici de ciumă și război
nu am plecat așa puhoi.
Siliți de voi și de nevoi
să nu ne uităm înapoi
ne-am lepădat de noi.
La noi hoția, ipocrizia și prostia
fac sărăcia să sfideze vecia.
Cum vreți să vă înțeleg democrația
eu, român, plecat din România?!
00958
0
