și-o lepădare

Ti-am citit ultimele poezii postate pe site. Mi se par minunate, chiar daca nu reusesc sa inteleg daca ele sunt un cantec care cheama sau certa lumina. Cat despre, depresii cred ca ai dreptate. Nu oricine poate socializa. Pietrele, spre exemplu, sau lebeda intr-un card de rate...sunt destine greu de asumat.

un poem bine structurat, cu imagini originale si o muzicalitate greu intalnita in versurile albe. Imi place divinizarea din final, prin adresarea \'petre\', ca si cum ai fi ori unul dintre sfinti, ori insusi Dumnezeu. O singura corectie, daca imi permiti (iar daca nu, am sa o scriu oricum): \'flori de nu-ma-uita\' (intre \'de\' si \'nu\' nu este cratima). In rest, sincera admiratie pentru poem.

cu lumina ma cert, o vreau difuza, in trupuri stravezii si mocirla superba din pantecele femeilor :)
iar lui petre nu ma adresez ca sfant sau insusi dumenezeu, sunt insusi lucifer- plimbandu-ma prin iarba si sangele lui abel, refuzand orice soi de transcendenta, orice e curat, neamestecat, orice raza de lumina care nu se manjeste.
cu drag,
adrian
ps- stiu ca nu ar trebui sa fie nimic intre \"de\" si \"nu\", insa mi-ar place sa fie ;)