Leapșa cu cartea

Pe propria-mi piele am constatat că lepșele nu sunt o chestie simplă, cum pare la prima vedere. Cu chestiunile simple te poti familiariza, ori le înghiți ca pe niște hapuri, neplăcute la gust, dar utile. O taxonomie întregă e necesară întru edificare, când e vorba de leapșa cu cartea. Dacă vrei să faci ordine, înșiruirea temporală e mai curând o falsă epistemă, cum la fel de falsă este înscrierea cărților după formula expresivă, genul literar, ș.a.m.d. Problema, după mine, după experiențele recente, e mai curând una de management existențial. S-o luăm pe rând! O leapșă am luat-o cu Băețica. Mi-a fost citită, susurată, la ureche, seri de-a rândul, înainte de culcare - eu veam o altă epistemă a \"culcatului\". Timp de o lună mi-au fost afectate raporturile intime. Am ajuns să mă banuiesc de impotență. A doua leapșă mi-a afectat raporturile sociale și statutul de proprietar de locuință. Am tânjit să citesc Vakulovski, am șterpelit cartea de la un prieten și l-am anunțat după două zile că merg la el să i-o înapoiez. Nu era acasă, iar telefonul și l-a deschis, pentru mine, abia după o jumătate de an. Între timp m-am mutat la cititoarea Băețicii, lăsând cartea lui Vakulovski în reședința proprie. N-am mai trecut pe acolo, mulțumindu-mă să plătesc impozitul prin poștă. Astă vară, într-una din zilele de pomină ale caniculei, am intrat la Cărturești ca să mă răcoresc puțin. Fatalitate: am achiziționat contra a 103,550 lei noi \"fractalia\" de lux a lui Foarță - lățime 15,5 cm., înălțime 28 cm., grosime 0,4 cm., de culoare roz cu irizații curcubeice (dacă o răsfoiești la lumină de zi), așa cum am văzut că arată, de regulă, lenjeria feminină de pe sit-urile de profil. Cu totul sunt 35 de pagini \"biblio-filiforme\". Șase dintre pagini sunt goale pușcă, celelalte pagini ascunzând goliciunea în proporții diferite. \"fractalia\" îi este dedicată lui: \"ildiko, fără de care...\" unicul poem pe care-l conține cartea, cu poze cu tot, nu ar fi fost posibil. Ar fi rămas fără finalitate. În sine, poemul-carte este o transcriere a paginilor 86-93 ale unei alte cărți, scrisă de Roger Penrose, dar rescrisă de Foarță a l\'envers (în \"verliană\", după cum spune el însuși). N-am curajul să dau cu împrumut cuiva cartea, nu vreau să o fac pierdută într-un loc public și nici cadou nu vreau să o dau. Sunt de acord să o dau oricui, dar numai cu procură notarială, adică dacă acceptă acela să mă ștergă din memoria agendei telefonice și dacă mă anunță cu o săptămână înainte de a mi-o înapoia, ca să am timp să-mi fac actele de emigrare. După cum vedeți, și cu carte și prădat, sunt complet debusolat, nefiind în stare să fac ierarhizarea unor astfel de lepșe. Însă, să știți că vreau să vă apăr, să nu cumva să puneți mâna pe \"fractalia\". Cumpăr tot, iar dacă se reeditează, achiziționez de la poarta editurii. Și, până nu rezolv treaba cu notariatul, nu vă supărați, nu vă mai invităm pe la noi, oricât de dureros ar fi acest lucru. Nu vă grăbiță, puneți-vă mai curând pe gânduri, dar cât mai strașnic așezați în scaune, puneți-vă centurile de siguranță obligatoriu și înfășurați-vă bine de tot la cap. Ascultați-mă, că știu ce spun, câtă vreme e vorba de făcutul creierului pane. Asa! Retranscrierea, în economia asta de câteva pagini a cărții în care se joacă plinul cu golul de-a leapșa cu literele și desenele, debutează cu un motto, un catren din Balzac și mai conține câteva citate din cuvintele potrivite de Arghezi, din jocul secund al lui Barbu, din monadologia lui Leibniz și încă unul din abolirea unei dantele, așa cum a văzut-o Mallarme - de care Foarță (nu-mi dau seama dacă din prudență, ori din umilință!?) se detașează expresis verbis: \"cu diferența că, acolo, \"cet unanime conflit\" e \"blanc\". ... \" ... o insulă? un munte? o apă? un deșert?\" De ce, făr\' de-a începe,-ar sfârși periplul nostru?\" Gata!