Mediu
C. C . este prietena mea. Am neglijat-o de la Sf. Ioan încoace și, uite, a venit Sf. Ilie. Ieri, pe căldura aia infernală, am zărit-o pe C.C., mai împlinită, dar la fel de … Era tot ea, ce să mai zic! Numai că C.C., după tandrețurile de rigoare, a făcut un lucru neașteptat, a sărit, sub ochii mei, și a “probat”, demonstrativ, soclul statuii.
- C.C., te-ai țicnit. Nimeni nu are să accepte să facă din tine “Cățeaua Capitolină”. Ești o vacă bleagă și nebună, nu ne ajunge Lupoaica aia Capitolină mutată din Dorobanți în Piața Romană ? Degeaba te agiți. Ce vrei?
Ostentativ, a mai sărit o dată și mi-a oferit un “profil” de cățea învigătoare.
“Rămas bun mi-am luat, și înc-o dată
rămas bun.
Mai mult nu poate-un muritor să ia.”
(Rilke, Alcesta, tălmăcită în românește de Al Philippide – Rilke, VERSURI, Ed. pentru Literatura Universală, București 1966, p. 188)
Am mers cam abătut restul de drum până acasă, vâjâindu-mi în cap o sentință a bunului meu prieten: “În argumentele inductive, relațiile dintre corectitudinea logică și adevăr se prezintă sub un alt aspect, deoarece, după cum s-a arătat, despre concluzia unui asemenea argument se pretinde că decurge în mod probabil din premise; dacă această pretenție este îndreptățită …” (Logică Juridică, Ed. Pro Transilvania, București, 1998, p.p. 41-42).
…
- C.C. m-am întors ca să te întreb dacă există o legătură între aruncatul în sus, cât mai sus, a unei compoziții pentru o omletă, încremenirea ei la picioarele soclului statuii tale în chip de “mileu” – piesă decorativă nevinovată – și scurtatul mânecilor cămășilor oficialilor noștri, deopotrivă cu dispariția obligativității purtării cravatei, în sezonul cald.
- A.Fi-ule ești de nerecunoscut. Zât!
Abătut rău de tot că și Coreea de Sud a bătut, că, enervată, Franța a virat pe o “dreaptă” cam insuportabil de lungă și cam subțirică politic pentru nervii întinși ai raționalismului francez … Aah, mânca-i-ar tata pe ei de nervuți și de jaci și raci-onaliști … mânca-i-asi de dragi ce-mi sunt că seamănă ca două picături de rouă cu noi …! Mamă, mamă ce de “‘tu-i” și “‘tu-le” legale pot să trag în vara asta, cu, sau fără drept la replică. Legea semi-prostituției e sublimă, dar incompletă. Un cort, undeva, în “inimoasa” noastră configurație a granițelor, ar fi încăput în economia legii. Un cort la ușa căruia să … Să zici și tu ceva, pe ne-mâncate, cu ochii închiși și să te răcorești:
“…, prin ușoară prefacere
o întrepătrundere de sute de ori …” (Rilke, Op. cit., p. 380).
Erata:
În editorialul meu precedent era vorba de Modigliani. Dacă ați pornit cu Mondrian (neopictura), vedeți și Klee (tratatul de pictură – mie îmi spune mai multe el) și, pentru refrișare, mai vechii Pico de Mirandola și extrem de bătrânul Plotin, care spunea că existența e o banală proiecție a unu-lui).
O greșeală recunoscută …
Unele uși se deschid pe dinlăuntru, dar ați văzut o poartă a lumii de apoi care să se deschidă incoace? Proiectanții și interpreții au avut o idee fixă. Oameni buni, e batantă. Dar, aveți grijă că după atâta răsuceală, indiferent unde veți fi azvârliți, veți fi cam amețiți o bună bucată de timp.
003543
0