Relatare agigeană

Dumninică dimineața Radu a pus capăt așteptărilor, comunicând rezultatele concursului de poezie. Pe nedumeriți îi avertizez că eu împărtășesc principiile democrației britanice: învingătorul ia totul, ceilalți beneficiază, în continuare, de condiții optime de antrenament până ce devin, dacă pot, învingători. Regulamentele noastre, ale sit-ului și ale concursului, nu sunt compatibile cu regulamentele USR, FRF, LPF și nici cu regulamentele camerelor Parlamentului. În ceea ce privește procedurile ... mergeți pe mâna mea, am fost acolo – am eu probleme cu vederea, dar nici chiar întratâta, încât să înțeleg mersul lucrurilor aiurea. Până atunci ... mai va! ... Silvia Caloianu, fâstâcită până peste poate, în contrast sufletesc evident cu vestimentația ei de un galben de Neapole plenar, își caută poemele, își încurcă mâinile la primirea mascotei de pluș semnată de toți cei prezenți, dar își mai și vede cariera de jurnalist și producător tv. ... “la pământ”. “Acum ce fac eu, trebuie să mă apuc serios de un nou volum, iar las de izbeliște studioul?”. Conjunctural și nu numai, Silvia dragă, arta cere sacrificii. Să nu ne spui că nu merită, că nu te credem. De altminteri, nu ești la prima abatere. Poate devine obișnuință vorba ta: “... /crezi tu oare că cine suportă un naufragiu/ crezi tu oare/ că neapărat va refuza o nouă îmbarcare/” (gill gill doar tu știi – din capitolul “plâns înainte”) căci: “... /de acum încolo fiecare își desenează obsesiile în palmă/ prezintă scenariul video bate din picioare cu recalcitranță e un film/ bine bine e un film documentar de ficțiune de care decideți/ se face noapte cu perle de echivoc în pahare murim de sete de sete/ murim în picioare murim murim ultima dublă ultima respirație/ murim la braț cu paradoxul/ să mergem te iubesc știu știu ce sufocant ce infernal/ și aerul acesta impregnat cu vedete/” (să mergem te iubesc – din capitolul “hypnos”) – silvia caloianu, niciodată pe nume, Editura ARC, Chișinău, 2005, colecția Prima Verba. Pe coperta a doua a volumului său de debut – din care am citat mai sus – scrie așa: “ silvia caloianu S-a născut în 1960 la Chișinău. A absolvit Facultatea de Litere a Universității de Stat. A publicat la revistele Orizontul (Chișinău) și Cele trei Crișuri (Oradea). Mulți ani autoarea nu a fost tentată de un debut editorial, preferând să-și plaseze poemele în regimul discret al sit-ului www.poezie.ro. Apoi, Silvia dragă, dacă nu erai tu așa cum ești, ar fi fost posibilă întâlnirea noastră de la Chișinău, de acum hăăăt, de cu ani în urmă? Atunci, eu ți-am dat un premiu ne-spus, nefiind singurul ce te-a premiat! ... M-am luat cu vorba și am încălcat promisiunea că “îmi revin” – promisiune parțial încălcată! Am de spus că precedentul fiind creat, e vorba de festival, oricât ar spune unii și alții că e un surogat, că e un artefax, că nu avem jucători în liga profesionistă de poezie (cam o sută de volume există la purtătorii de pe sit, “profesioniștii” neavând decât să se pronunțe conform rigorilor lor, nu precum la mahala!), că-n deal, că-n vale: - în cinci ani s-a structurat o comunitate de vorbitori de limbă română – unii dinte aceștia nefiind de felul lor români și vorbitori de astă limbă! – care simt chemarea și către scris, pentru că îi “cheamă” ceva și îi îndeamnă către această limbă și către limbajul estetic-expresiv subsumat?; - în ce măsură “suportul” contează – viul grai, hârtia, ori programul unui computer – rămâne a fi studiat, limba și limbajul nefiind chestiuni asupra cărora dictează “literații” în mod deosebit, ci viața, iar analitic sociologii, după cum, înțelept spune Ferdinand de Saussure, în ironicele și premonitoriile sale comentarii: “ ... atenția cercetării trebuie să se deplaseze dinspre comportamentul social ca atare către căutarea unei structuri de contraste logice care fundamentează și generează expresia culturală.”; sau, ceva mai aproape de noi, Lévi-Strauss care spune că: “ ... importantă a fost era, cea a ciberneticii, ... disciplina mai vastă a ciberneticii, care subîntinde un continuum vast de la de la electronică la neurologie. ... structura limbii este inconștientă pentru vorbitor (structura sau gramatica fiind formată din vocabular și regulile de combinare, sintaxa), iar structura culturii unei populații rămâne ascunsă în viața ei cotidiană. ... în măsura în care dă seama, foarte convingător, atât de identitatea cât și de variația formelor culturale, însă el (limbajul n.n!) este deopotrivă o filozofie în măsura în care țintește la identificarea structurilor universal umane \"de adâncime”, care sunt reperate la nivelul funcționării creierului, a proceselor mentale. Dacă formele mentale sunt identice, întrebarea ce survine este: cum se constituie un anumit particular cultural?”, ... altminteri, (Lévi-Strauss consideră; n.n!) ... fiecare grup alege din mediul său ecologic (mișto spus, nu?; n.n!) anumite elemente după care își structurează cultura. Sistemul de clasificare, de pildă, exprimă acest raport dintre conținutul cultural determinat și structura de adâncime. Pentru că, de multe ori s-a afirmat că \"primitivii\" nu dau atenție detaliilor, că prin raport, clasificarea/ile științifică/ce, nu acordă interes decât celor și pentru ceea ce le este lor util. ...”; și răspunde Strauss criticilor săi că: “... toți celor ce încearcă să dea seama de istorie, în tipul oricărui lor semn de interpretare, le \"scapă\" în întregime devenirea. Teoria structurii nu va fi modificată, ci mai degrabă, va fi \"prelungită\" cu o seamă de precizări: oamenii impun permanent structuri asupra lumii pentru a o înțelege și pentru a manipula obiectele ei; această impunere nu poate fi niciodată decât parțială; \"lumea\" se schimbă în permanență și structurile prin care este \"prinsă\" trebuie să se modifice la rândul lor, însă schimbarea structurii se face gradual, atât în funcție de evenimente, cât mai ales de vechea structură, prin apariția unor noi contraste în interiorul ei.” Haida-ți, “să ne râdem” nițel cu Strauss! O echipă de antropologi, aflată pe undeva prin Africa, după luni și luni de zile, face următorul experiment: filmează comunitatea ce era sub atenta și minuțioasa “supraveghere” a cercetătorilor – cam ce face și ce drege comunitatea respectivă în timpul zilei –, după care, seara, cele două comunități, autohtonii și cercetătorii, văd împreună “filmul zilei”. Ei bine, autohtonii au văzut niște rațe. RAÞE. Cercetătorii, n-au văzut nimic. Li s-a tăiat filmul, ca să spun așa! După câteva zile bune de analiză au văzut și cercetătorii rațele. Asta e, Strauss spune că în funcție de amploarea schimbării ar exista două tipuri de societăți: \"societăți calde\", unde modificările de structură sunt masive și rapide, și \"societăți reci\", în care modificările sunt lente iar structurile sunt stabile. ... Mie îmi place să înșir lucruri de felul ăsta, însă mi-e temă că unora le “cade” bronzul estival până termin relatarea, iar \"profesioniștilor\" are să li se pară că mă găinățez pe “bronzurile” lor exhibate public. Degrabă să-mi spuneți dacă să-mi termin relatarea, ori să mă opresc! Numaidecât. Vă mulțumesc!