De la Comunitatea Europeană, la… Uniunea Europeană

Un grup – “Grupul de cercetare cu privire la problemele europene” al Universității din Mainz, aflat sub conducerea lui Werner Weidenfeld ș-al lui Josef Janning – da publicității (cu mulți ani în urmă!) un document printre cuvintele căruia “se precizau” obiectivele pe termen mediu ale politicii europene: - Europa-i o mare putere aflată-n gestație, care nu va renunța la diversitate în favoarea eficienței tehnocratice, dar va fi presată de ideea organizării politice; - Pe calea Uniunii Europene, Comunitatea Europeană trebuie să se modernizeze pentru a avea structuri transparente și eficiente, ca să-și organizeze clar puterile care să-i întărească legitimitatea democratică; - În centru-i necesar un sistem bicameral alcătuit dintr-un Parlament European și un Consiliu al Uniunii, funcționând, ambele, ca “o cameră a statelor”; cele două camere participând pe bază egală la toate deciziile Uniunii – numai, și astfel, vor fi respectate principiile democrației și ale federalismului; - Influența statelor membre este garantată de Consiliul European care, în calitate de “șef al statului colectiv”, stabilește marile linii politice; - Comisia devine Guvern al Uniunii; ea va fi alcătuită de Președintele său, ca-n orice Guvern, fără să se facă referire la un sistem de cote de participare; - Limitele activităților Uniunii sunt precizate printr-o definiție clară a responsabilităților și printr-o listă a drepturilor fundamentale; - Arhitectura acestei Uniuni Europene este, altfel, imediată, și înțeleasă astfel: afirmarea statelor naționale o reprezintă frontierele lor naturale, cu scopul de a menține echilibrul federal, principiul subsidiarității trebuie să fie precizat și completat printr-o ierarhie clară a competențelor și prin reguli de acțiune la nivelul Uniunii și al statelor membre. Cu alte cuvinte... mai vreți?