Articole
Niciodată nu e prea târziu să strigi: Trăiască țuțărismuuu!
2 min lectură·
Mediu
Un oportunist mai mare decât mine nu veți găsi, oricât o să căutați peste munți și peste văi și prin găuri de șareci ori de șărpi și... pe unde vă mai trece prin cap, domniilor voastre, să căutați. Ptiii, ceva mai sățios decât două congrese liberale (unu\' extraordinar și unu\' ordinar*), și nu oriunde, ci chiar în partea și-n moștenirea liberală istoric-națională, nu era o oportunitate mai bună pentru un oportunist înveterat, ca mine, ca să-și hrănească mentalitatea-i oribilă.
Tiii!... păi afali: ce-i țuțăru\'; câți sunt țuțării; care-i distribuția țuțărelii; și unde-s localizate toate astea. Bine-mi pare că au fost două congrese, unul după altul, ca să nu fie nevoie să aflăm “prin noi înșăne” (cum spune un venerabil-foarte vulnerabil liberal!) cine a inventat crinul și cine l-a plantat pe drapelul unui rege franțuz – dacă trecem peste “gafița” asta mică (asta cu plantarea crinului pe drapel de către Regele Soare), aflarăm că-n “Congres extraordinar” liberal se stabili ca să se voteze pe liste, iar a doua zi, în “Congres ordinar”, aflarăm, după exprimarea votului, că: două treimi dintre liberali sunt țuțări-crini, iar o treime sunt țutări-ludovici.
Am o întrebare: medicamente pentru oprirea râsului există? Am și o a doua întrebare: contra “idilicilor” – cu accentul căzut pe a treia silabă, după cum pronunță câștigătorul țuțăliberal-crin, ori libețuțăral-crin (?!) – există formule de protecție?
În altă ordine de idei, cu tot respectul meu de oportunist înveterat, vă rog să interveniți și să mă potoliți cumva; nu de alta, dar după congresele astea simt că o să mor în absența oricăror alte resurse politice vitale... Ziceți să caut salvarea dincolo, la socialiști, sau să-nvăț navigația politică-n limbaj de... ude mere?
Notă:
* un Congres “extra-ordinar” stabilește limita de jos a ordinarului liberal; pentru ca în Congresul ordinar, de după aia, să se știe de unde se pornește cu liberalismul – cu nota asta sper că v-am lămurit... că d-aia-i notă!
013.343
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Adrian Firica
- Tip
- Articole
- Cuvinte
- 319
- Citire
- 2 min
- Actualizat
Cum sa citezi
Adrian Firica. “Niciodată nu e prea târziu să strigi: Trăiască țuțărismuuu!.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/adrian-firica/articol/13931703/niciodata-nu-e-prea-tarziu-sa-strigi-traiasca-tutarismuuuComentarii (1)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

La întrebare încerc cinic să dezvolt:se iau trei pătrimi de românie se usuci bine de prin iunie-septembrie, se bagă în mojaru FMIului, se pisează pînă-i dă bugeaca bugetului pe nas, iar după ce-i totul praf și pulbere, se ia cîte o linguriță din mixtura asta cu un pahar de apă rece pe stomacu\' gol, dimineața înainte de trezire!