Nevoia de prieteni

Rătăcitor prin ținuturi dacice, de la Sibiu la Mediaș, de la Mediaș la Brașov și de acolo la București, fără pretenții de explorator, dar și fără nevoia de a rătăcii în necunoscut, grație unor prietenii legate \"virual\", iată-mă la capat de drum, la masa mea de lucru, cu o desagă plina de impresii. Poate, mai devreme sau mai târziu, am să-mi găsesc timpul necesar să le așez pe hârtie. Acum, uitându-mă înapoi, nu pot decât să mulțumesc celor care, dezinteresați, m-au ajutat să duc la bun sfârșit munca la care m-am înhămat. Cu cine să încep? Cu cine să închei? Grea treabă! La Sibiu, Adrian Popescu, jurnalist și om de artă (el este graficianul celor doua volume tipărite la editura \"Tribuna\"), mi-a fost ghid. La Mediaș, ca un adevărat prieten, am avut suportul cunoscutului poet transilvănean George L. Nimigeanu. La Brașov, la rândul său, Adrian Munteanu, s-a întrecut pe sine, organizând lansarea \"Tragediei\" la Liceul \"Andrei Șaguna\". La București, ultimul dintre locurile vizitate, Radu Herinean a organizat o lansare mai puțin convențională dar cu mult căldură. Un eveniment care îmi va rămâne pentru lung timp întipărit în memorie! I s-au alăturat -ca să dau doar câteva nume- Bogdan Geană (feriți-vă de forfecările lui; nici eu n-am scăpat!), Adrian Firică (care după ce m-a întâlnit a decoperit că sunt \"ca o carte fără coperți\". Asta în văzul tuturor!) Și, picat de dinspre neunde, fratele Silișteanu, între două trenuri, grăbit și misterios, gata să mă ia cu el, hăt, departe, pe o stradă Rece, tocmai la Ieși. Și Ion Nimerenco. Și...Cum să nu menționez fericita întâmplare de a o avea prezentă, chiar și pentru câteva momente, suficiente pentru o fotografie și un autograf, pe încântătoarea Maria Gheorghiu? In mijocul sălii, tronând, boierul George Stanca, cum îi place Silișteanului să-l numească, a stat până s-a spart târgul. Si, ca să-mi facă seara, seară, poetul Ioan Peia a venit, tocmai de la Giurgiu, ca să mă întâlnească. De atâta căldură n-am mai avut parte de mult! Cui să-i mulțumesc mai întâi? Tuturor, de buna seamă! Voiajul meu a fost scurt. Bucuria a fost mare. Imi permit să sper că au să mai fie ocazii ca să ne revedem! P.S.: Pentru cei cărora le face plăcere să afle cum se încheie periplul prin zone „transcedentale”, postez, astăzi, cântul final al „Divinei Tragedii”. La bună citire! Adrian Erbiceanu