Poezie
Destinatia
in lucru
2 min lectură·
Mediu
In minte incolteste, intai ca o idee,
O boaba, o farama, din multe cate sunt
Si prinde radacini care se-nfig in zmeie
sa te ridice, iata, din nou, de la pamant.
Apoi tot creste-n tine, o simti si te-nfioara
Ochii-ti sclipesc complici, e-o taina, doar tu stii,
In minte se coc planuri din zori si pana-n seara
Scenarii, aventura, suspans si ce-o mai fi.
Si creste, creste, creste emotia in tine,
Aproape te sufoca dar tot nu e de-ajuns.
E lumea iar frumoasa, ti-e drag de orisicine,
Esti plin de energie si totu-ti merge uns.
Acolo de-ai ajunge, atat, atat conteaza,
Te-anima iara visul, te scoate din banal,
Hazardul taie drumul si toate le-aranjeaza
Sa-ti implineasca tie mai noul ideal.
Si iata, ziua vine, cand visul e-mplinit,
Te freci la ochi buimac si te ciupesti, sa crezi,
Ai fost ales tu oare, ti-a fost chiar harazit?
Din mii si mii de oameni, un ideal sa vezi?
Si-adormi cu greu, zambind, cam istovit de drum,
Cu teama te trezesti, gandind c-a fost doar vis,
Ei bine-ai reusit! Si ce-o sa faci acum,
Cand toate-s e implinte si-s chiar cum a promis?
Si fermenteaza mustul, incet, pus la racoare,
Pana se face vin, din vinul cel mai bun,
Tot curge mult o vreme, innobiland pahare,
Dar iata, iar te pisca, o creanga de alun.
Nu-i idealul parca, asa cum l-ai visat
Sau este, dar e altfel sau e cam deformat,
Mult mai frumos parea, privit de la distanta,
\"Si asta-i tot?\",te-ntreaba o voce de sub pat.
NU stii, dar nu conteaza, e totul mult prea plat,
Un dor de duca deci te-ncearca, bata-l vina.
Te bate Dumnezeu, n-ai tot ce-ai visat?
Atunci de ce mai cauti in tunel, lumina?
Dar iata ca se-arata, in toata maretia,
Te-anima iar, te ia cu tot pe sus,
Iti creste-adrenalina, se-nalta iarasi via,
Si tragi in urma usa cand pata ti s-a pus.
La drum din nou cu tine, te-asteapta iar un vis,
De asta data insa o stii, va fi mai bine,
Se lumineaza calea, ti-e drumul iar deschis.
De ce sa stai pe loc, de ce te-ai mai abtine?!
Te bucura de drumuri, de vremea de afara,
E farmecul pe drum, mai mult ca la sosire
Si nu conteaza numai s-ajungi rapid in gara,
Calatoria-n sine ti-e dulcea implinire.
Toronto
Oct 2004
001431
0
