Poezie
Scrisori neexpediate
3 min lectură·
Mediu
Autor: Pollux
In piata de vechituri a sufletului am descoperit printre lanturi de ancore
ruginite, sarcofage sparte si cioburi de amfora- chipul tau.
Arheologia emotiilor scoate la iveala din adincul abstract al sufletului,
formele tale, distorsionate de anii petrecuti in imbratisari de lut, piatra
si amintiri.
De ce te-am pastrat? Ma întreb de unde mai izvoraste inca acesta neobosita
preferinta pentru cea care am facut atitea zadarnice eforturi.
Poate sunt fascinat de propria-mi traiectorie si undeva pe acesta
neintrerupta orbita e ascuns locul geometric al dragostei mele.
Cind te-am descoperit, in acel prafuit sistem de referinta, ce pentru moment
luase asupra sa coordonatele unei perfectiuni nebanuite, tot ce creiona
cruda ta personalitate era lipsa de incredere, neimplinire si indecisa
cautare. Cu toate aceste m-am indragostit cu fanatism de fermecatoarea
rebela care taia intuitiv viata in felii albe si negre de \\\"nu\\\" si \\\"da\\\".
Imi amintesc primavara acelui an cind ma dizolvam privindu-ti miscarile de
felina incoltita in albeata partidelor de tenis al caror spectator sau
participant eram.
Te simteam apropiindu-te, desi ochiul meu neformat nu te putea sesiza si
nici celelalte simturi confirma, insa iti intuiam diafana miscare asa cum
poate marea intuieste prezența lunii in nelinstea mareelor, si această
framintare a ta, ma tantaliza prin inconsecventa ei.
.Si asa precum legendara pedeapsa a lui Tantal mi-ai tagaduit apa sperantei
si fructul dorit. mai tirziu infometat si insetat am plecat spre un alt
tarim unde un soare intelept mladia culorile in alte forme de frunze si unde
aerul era mai infocat in miscarile-i mingiietoare de vint.
Te-am inchis insă in mine, adinc, ca basmele si visele copilariei, te-am
sigilat in amfore credincioase, ce in sarcofage grele le-am ascuns si pe
care la rindul lor cu lanturi groase legatu-le-am. Astfel te-am carat greu
cu mine, precum Sisif, eternu-i bolovan- observi alta legenda- sperind că
te vei rostogoli cindva, cumva în prapastia uitarii. Desarta speranta!\\\".
Fluviii împrovizate de amintiri aduceau pe apele viselor bucați dislocate de
evenimente, semnele unor gigantice ravagii a caror monstruozitate si tragic
nu vroiam s-o recunosc.
Anii au trecut. Multi la numar. Timpul- dalta ce ne imputineaza viata cu
miscari sacadate de aratatoare mecanice si ne informeaza prin calendare care
se defoliaza regulat ca suntem din ce în ce mai putin din ce am fost- ti-a
estompat prezenta .
In amintirile mele, nisipul clepsidrei ti-a slefuit lipsurile in calitati,
precum indurerate aripi de scoică ce metamorfozeaza pietre strinse la piept
în perle.
Astazi redescoperirea ta ma infricoseazaă prin dilema cu care ma confrunta.
Alchimistii altor secole cautau idealul- piatra filozofala- a carei gasire
ar fi rezolvat cotidienele probleme umane pentru o secunda- cu consecinta
mutarii cautarilor umane intr-o noua si necunoscuta dimensiune. Sau asa cum
spune Profetul \\\" Cind uneori umbra se sterge si dispare lumina ce zaboveste
devine umbra unei alte lumini\\\".
Asa voi cauta si eu mereu mai departe.
00701
0