Poezie
Iarta-ma, Laura
1 min lectură·
Mediu
N-am apucat sa te ating macar,
N-am apucat sa-ti cant, sa te alint,
Regretul mi-e tardiv si-atat de in zadar!
Dar ochii-mi plini de lacrimi, nu te mint.
Veneai cu bratele atat de mici si-ntinse
Spre-o mama care nu te-a vrut
Si-acum, cand imi sunt flacarile stinse,
Iti spun, de ma auzi, ca n-am stiut.
N-am stiut atunci ce fac si nici cine sunt.
De ce nu ne nastem, Doamne, intelepti?
Cand ne-ntelegem, in sfarsit, menirea pe pamant,
Am apucat deja sa fim cumpliti, nedrepti.
De poti, ingeras, incearca sa ma ierti,
mai e un timp si voi veni la tine
Poti sa ma bantui pana-atunci si sa ma certi
Asteapta-ti mama. Mai tarziu, dar vine.
Mai ai un frate, Laura, sa stii,
Cat as fi vrut sa-l tii de mana!
Da, are mama voastra doi copii,
Dar n-a stiut sa-i aiba impreuna.
Ma uit pe strazi, cand vad copii
Ma uit si plang si-mi pare-atat de rau
Tu esti acolo si eu jos, printre vii
Ramas-am sa rostesc numele tau.
14 iunie 2001
001.541
0