Poezie
Confuzie singulara
in lucru
1 min lectură·
Mediu
Timpul iti aruncase pe ochi
Valul gros al confuziei
Si nu ma vedeai,
Nu ma mai vedeai,
Pipaiai nauc aerul
Conturului meu.
Ma auzeai doar.
Si eu, din dorinta
De a te nu te lasa singur,
Am intrat sub valul gros,
dar tot nu te-am putut imbratisa,
Era prea gros,
Crestea prea gros, intre noi.
Mai gros decat mainile noastre,
Intinse, impreuna.
N-am gasit drumul spre tine,
Ci doar pe cel inapoi.
Am ramas insa acolo,
la picioarele confuziei,
Sa ma rog sa poti iesi
Singur,
pentru ca vocea mi-a spus:
Iubirea ar trebui sa-i arate
Calea, daca nu,
Ar fi mai bine
sa-ti vezi de drum.
001499
0