Poezie
Dincolo de iertare
2 min lectură·
Mediu
Credeam ca nu poti ierta niciodata
Ceva de neiertat.
Credeam in iertare,
Dar nu atat de mult incat
Sa poti ierta ceva de neiertat.
Iertare dincolo de limite
Care limite?
Dincolo de tine, se poate?
Imploram iertarea,
incercam sa ma indulpec,
ma umileam pe mine,
In fata mea si-a cugetului meu,
Pentru tine.
Si neiertarea se inalta din mana furiei
Caramida peste caramida
Mirosea a zid proaspat si-a disperare.
Degeaba scoteam cu cealalta mana
caramida dupa caramida
Zidul crestea.
In cele din urma,
Infranta, fara vlaga il priveam
Cum creste.
Doamne, cat de aproape de tine
Ma poate aduce neputinta mea!
Renuntarea ma cuprindea incet,
Cum sa lupt de una singura cu sapte balauri
Intr-o singura noapte?!
Cand m-am trezit, in zori,
zidul crescuse deja. Pierdusem.
Orgoliul meu sau ceva mai marunt
Din mine, se spetise o noapte
Si acum privea satisfacut
Ah , cat il uram! Ma uram!
Ma delimitam de mine,
Ma renegam, ma scoteam si ma bagam
In testament ,
Principiile se avorteaza cel mai greu.
In mine clipeau ochi
Sute de ochi!
O, da! Uneori pleoapele
vad mai bine ca noi!
Un pas, si inca unul…
Ah, zidul asta blestemat!
N-o sa pot ierta niciodata!
Ba o sa iert! Trebuie sa iert!
O, nu, asta e de neiertat!
Si ne-mbranceam eu si cu mine,
Ne scuturam, ne smuceam
Panca cand mine,
Impins brutal in zid
S-a trezit dicolo,
unde te prabusisei tu,
Sub povara remuscarii.
As fi fost chiar in stare
Sa- l las pe eu dincolo de zid,
Pentru tine!
Dar era prea las
Sa ramana singur.
001.369
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Adria Martin
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 262
- Citire
- 2 min
- Versuri
- 58
- Actualizat