Poezie
Donatie
2 min lectură·
Mediu
Am ajuns intr-o rascruce,
Care nu ducea nicaieri,
Decat sus sau jos.
Nu existau nici inainte, nici inapoi,
Stanga-dreapta.
Si-a trebuit sa stau acolo, pe loc.
Pentru ca toate deveneau false,
Fatarnicii umane, musuroaie bizare,
Realitate golita de esenta,
Surogate ale unei lumi pierdute de sine,
Inchinatoare la zei de fier si hartie,
In care se parcela si se vindea pamantul
Care nu era al ei.
Al ei era doar subpamantul,
Care se putea parcela la infinit
Pe milioane de verticale.
Am pus mana pe telefon
Si-am chemat notarul de serviciu,
Care mi-a semnat si parafat donatia,
Donez acestei lumi parcela mea,
Cea pe latime, cea pe verticala,
Cu toate acareturile din ea si de pe ea,
Cu norduri si suduri,
Cu esturi si vesturi,
Cu busola cu tot.
Testamentul? Intreba notarul.
Ce tesatament dom’le?
Ca doar n-am murit inca!
Ba s-avem pardon, nu mai aveti nimic,
Sunteti un om mort! Nu mai valorati
Nici cati o ceapa degerata.
Mi-am tras sapca pe ochi si-am plecat.
Habar n-avea el ca abia acum
Eram un om cat se poate de viu!
Mai viu ca oricand!
Tocmai imi pierdusem parcela
In care n-as fi intrat
decat cu ce-am venit pe lumea asta.
In rascruce,
Nu mai ramasese decat un drum,
La ce mi-ar mai fi trebuit busola?
001.615
0