Poezie
Zbor teluric
1 min lectură·
Mediu
A vrut sa se-nalte-n vazduh
Obosit de umblat pe pamant
Si-l bantuia de-o vreme-un duh
Ca numai zborul este sfant.
Se nascuse din parinti umblatori,
Care si ei uitasera sa zboare,
Parintii visau si ei uneori
Desi-nvatasera ca zborul doare.
A vrut sa se-nalte, din aripi a dat
N-a inteles c-a mers prea mult pe jos
Si-a crescut in pamant radacini de pacat
De ce oare aripi, daca sunt de prisos?
Ziua, lega cu lanturi aripa sub sub el
Seara mima insa in taina un zbor,
Nu se simtea nicicum un copacel
Ci doar inaripat in fiecare por.
Pana-ntr-o zi cand dorul il cuprinse
Si radacina-si reteza cu un topor
Apoi cu aripele albe, larg intinse
Gasi ca zboru-i chiar usor.
Zbura cu disperare. O zi, o noapte -ntreaga
Zorii-l gasira pe-un ram, motaind istovit,
Credea ca de pamant nimic nu il mai leaga
Si se trezi buimac, abia spre sfintit.
Privi in sus , apoi in jos o clipa
Si ochii tristi, de lacrimi plini
Zarira intre pene, sub aripa
Cum incolteau, din nou, aceleasi radacini.
001.659
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Adria Martin
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 177
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 28
- Actualizat