Jurnal
Personal
sau nu
1 min lectură·
Mediu
câteodată mă gândesc dacă chiar nu sunt bună la nimic.
adică nu la nimic... nu asta vroiam să zic. câteodată mă gândesc dacă scriu bine. doar vreau să scriu și nu mă pricep sau care-i faza? când văd că nimeni nu zice nimic în legătură cu ce scriu, mă întreb dacă mai are rost să scriu sau ajunge să vorbesc cu mine însămi toate problemele și ceilalți să și le rezolve pe-ale lor. da\' chiar! nu am nevoie de ajutorul nimănui! nu trebuie să îmi zică nimeni nimic să mă simt eu mai bine. fiecare cu el însuși! ăsta-i viitorul! un graf cu noduri izolate.
și totuși, poate că aș vrea să îmi zici unde greșesc...
dacă am fi pe o insulă pustie doar noi, m-ai vedea?
câteodată, mă întreb dacă mă înțelegi...
023.058
0
obsesia \'chiar nu sunt buna la nimic?\' o avem cu totii. Ne nastem cu ea si murim cu ea alaturi. Raspunsul meu la intrebare este: nu suntem buni la nimic. Ne-am nascut din nimic, ne vom intoarce la nimic cand vom muri; prin urmare... de ce am fi buni la ceva? Multi reusesc sa se amageasca ca sunt talentati si unici, de neinlocuit in orice-ar face. Iluzii peste iluzii. Dar... am putea trai fara iluzii? Intrebarea \'mai are rost să scriu?\' are urmatorul raspuns, din perspectiva mea: are rost, pentru ca cineva, din indiferentul public, ar putea intra pe frecventa ta si-ar fi capabil sa te inteleaga/sa te admire mai mult decat crezi. \'Să vorbesc cu mine însămi\' e o practica la care tin foarte mult. Cred ca un dialog interior perfect naste dialoguri exterioare optime... E tarziu. Sper sa nu fi scris lucruri fara noima :)
Amical,
Adrian