Evrika!
Sunt atât de bolnavă... Mă doare albastru ochiul tău Nesătul de zbatere, Mă doare negru noaptea Pe care mi-ai furat-o Și, din cochetărie, Þi-ai ascuns-o-n păr, Mă dor gri fiecare Picătură
Clipa rebela
Ne supunem prea mult legilor nescrise! Spune-mi, nu-ți vine uneori o poftă nebună de a coborî până la un tei, un munte, sau chiar de a atinge soarele cu degetul mic al piciorului?
Rogvaiv
Te sorb roșu dintr-un amurg de gând... Pântec despuiat, stropi de portocală, Soare rătăcit în căutarea galbenului, Verde bucuros de întâlnirea teiului... Și-mi înnăbuși albastru un
Scurgerea timpului
E târziu, e chiar Apoi. Promite-mi ca-l vei rupe pe Mâine in doua...
Aproape, departe
înnot pâna la secunda ce-a trecut gri prin ochiul odată al meu Hoț furând depărtării o secundă
Sub nori
Plouă. Plouă a despărțire. Secunde mor, Topite în doliul nopții și în bocetul ploii, și cu fiecare secundă Moare un strop de eternitate. Amară și rece, Tăcerea dezmiardă Mâhnirea fără de