Poezie

Gândul 1

1 min lectură·28 decembrie 2008

Mediu

De munți și brazi m-am săturat

și aerul lor tare

De-mi umple pieptul cenușiu

ce azi il simt că moare.

Și chiar de m-aș întoarce-acum

unde-am născut lumina

Și-aș lua totul de la început

mi-aș asuma iar vina

Căci unde am ajuns nu e hotar

nici ochi spre a cunoaște

Și vremea mea apune iar

în goluri, și nu naște.

Căci gol îl lași atunci când pleci

al pieptului meu soclu

De fugi să vii și nu stai mult

eu tot dispar cu jocul

Căci pleci acum și smulgi cu tot

din pieptu-mi al tău suflet

Ce mi l-ai dăruit din nou

când mi-ai zâmbit trecutul

Și m-ai îmbrățișat în gând

și mi-ai zâmbit cu fapta.

Un secol de ai face-o-n fapt

nu ar întrece fapta

Ce ai făcut atuncea când

făcând fără să știi

Am renăscut din gândul tău

și m-ai invățat: a fi.

001.334

Adam Caleb. “Gândul 1.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/adam-caleb/poezie/1816070/gandul-1

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.