Poezii

Stă lipit pe cer, Nu-i frică de ger Se scoală devreme Ca sa aibă vreme Pământul să-ncălzească Și gheața s-o topească.

Mereu hoinar, pădurea desfrunzește Pe drum praful stârnește Se strecoară sub ferestre El casa răcește.

În noaptea asta Pleci în oraș, ispită Te-așezi în trupuri flămânde În pași de drum Dincolo de verdele pământului Încotro pleci? Am spus Dincolo... A răspuns. În cenușiul din ei Mă legăn

Fără-a fi vreun lucru mare Mița tot se dă ea tare Capul ei e plin de-alcool Ce te faci tu fără rol? Cică ar fi fost propusă De-o persoană mai sus-pusă Ca să aibă un prim rol Într-o piesă de

cârlig de sunet și strigăt de consoană s-adună laolaltă și se strâng, se-nchid cu teamă-ntr-un cuvânt. uitat demult pe-un colț de frază, copil orfan de înțeles, te-arunci curând în golul pe

Când înainte de început, Mergeai călcând săruturi Atunci când tăcerea din noi Devenise prea curând gheață, Þi-ai adunat liniștit cuvintele Sparte de o inimă frântă În timpul care a trecut

Epigrama e ca dama De-o superi sau o jignești Nu mai poți s-o liniștești Și de-nsiști, dar în zadar Îți raspunde:ești flecar!

Epigrama e ca dama De-o superi sau o jignești Nu mai poți s-o liniștești Și de-nsiști, dar în zadar Îți raspunde:ești flecar!

Vreau sa m-adorm într-un sens Și să uit că exist pentru această lume O lume fără miracol și-mpovărată de vise Vise care nu fac altceva decât să zgârie Timpul Vreau să m-adorm Și să curg

cârlige de sunet și strigat de consoană s-adună laolaltă și se strâng într-un cuvânt vremelnic ce strigă obosit și stingher dintr-un colț al frazei. țipăt prelung ce sună a gol. îi sete