Poezie
Egalitate
1 min lectură·
Mediu
De ce din propriul trup rasar si spinii
Cand din drumul spre Eden te-abati?
Nu!nu esti tu paganul,ci cel ce te-a urnit
Curgand siroaie,umbrele din rani.
Invoc durerea mortii,desenand cu ochii
Tablou nocturn,iscalind din propria rana
\"N-am sa mor cand vreti,mor cand am sa pot!\"
Inmuindu-mi spinul,din locul sau cu radacina.
Voi cei ce sustineti : \"te ridic din pragul mortii\",
Nu pentru azi nici pentru maine,eternitate e cuvantul
Imi dati puterea de a-mi chema si sfintii langa rani,
Dintr-ale locuri,sa ma-ncoroneze intr-un nume,
Indulcindu-mi astfel,veninul lumii voastre,
Cu trofeul meu de spini,pe-un piedestal
Mai jos decat pamantul,la nivelul meu de-acum,
Facandu-ma regina ursuzului destin in Univers.
Ce-i drept...una cu pamantul si,regret!
Caci tot ce vine din imparatia mortii...
N-are moarte si nici putere sa renunte.
Ireversibile momente de tagada si,ma-nchin!
Nu stiu din ce hibrivi va trageti voi
Dar eu ma cunun cu purul adevar.
Caci aici va fi dreptate,in pragul mortii...
Din toti ce suntem si tu vei fi egal,
Cu toti descultii si flamanzii!
Astept si eu sa mor,sa fim egali cu totii!
002042
0