Riveran dansez ca valul care sare peste mal
Și m-adun și mă întind dincolo de timp și spațiu
Precum răsare eolian în ochi nimbul solar.

Și mă las purtat în zarea unde marea visează
Că trece plină de sudoare și un fel de înserare
Înstelată pe piele cu pești arși din adâncul uitat.

De-a lungul pașilor în care mă risipesc a uitare
Visul cântecului crește ca golul între ferestre
Împletind îndepărtarea din secrete rupestre.

Trupul vadului în care mă întind se întoarce
Și se-așază pe cealaltă undă a luminii unde
Din nou înmugurește și pătrunde în fulger.

Și adorm ca îngerul ce și-a pierdut ugerul
De la care bea lapte pentru a uita de cer.

Statuie înrădăcinată în lumina din piedestal
De unde înfierat crește același mâine de ieri.