poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2256 .



Inelul pescarului - I -
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [YLAN ]

2009-09-05  |     | 



Focurile rituale ardeau necontenit pe insula Voh. Limbile rugurilor uriașe se înlănțuiau în aerul sărat, ce cobora ca o pulbere fină dinspre larg. Furtuna, care timp de două săptămâni nu încetase, își luase parcă în noaptea asta tainul de odihnă. Vohienii erau terifiați de pagubele produse de încrâncenarea cu care valurile bătuseră ca niciodată coastele insulei. Vânturile mari smulseseră acoperișurile caselor construite din lemn și piatră. Pădurile bătrâne își plecaseră și ele fruntea la pământ, simțind tăișul înghețat al curenților de nord ce se împletiseră în aer ca niște bice groaznic de suportat. Până și palatul stăpânului Rift fusese bântuit de fantomele ploii, iar herghelia vânturilor culcase la pământ turnurile de veghe de pe meterezele de piatră. Singură și măreață, neclintită în bătaia urgiei ce se revărsase de pe ape, se înălța aproape de mal statuia idolului lor de veacuri: Belac. Înaltă de aproape cinci metri, reprezentarea idolului ce cârmuia insula și destinul oamenilor ei părea că se ia la întrecere, trufaș și imperial, cu oceanul dezlănțuit. Idolul din piatră avea coarne de taur, chipul de urs, trupul de satyr, cu aripi urieșești de vultur de mare, copite strălucitoare cioplite din os de cerb. Un falus imens, fosforescent, străpungea întunericul nopții, iradiind virilitate și forță, sub privirile înfierbântate ale bărbaților și femeilor ce erau înlănțuiți într-un dans extatic. Dansul alungării furtunii. Învățat de la primii strămoși, cei ce ridicaseră insula Voh la rangul de cetate inexpugnabilă, forță militară căreia nu-i putea sta în cale nicio insulă dintre cele răspândite pe chipul aspru al apelor de nord. Marele Preot, Brag, rezemat în toiagul său de mag, privea la beatitudinea sălbatică ce cuprinsese mulțimea intrată în transă. Avea o privire tăioasă, ca și cum două diamante s-ar fi întretăiat sub fascicolul ce pornea de sub sprâncenele arcuite, bogate, ca doi șerpi de cărbune. Obrazul îi era brăzdat de șanțuri adânci. Ascunzând fiecare povestea unei vieți pline de taina sacrosanctă a funcției sale. Toiagul ținut în dreapta, sprijinit de solul nisipos, avea încrustat pe măciulia lui un ochi imens, de culoarea hyacintului. Era ceea ce locuitorii de pe Voh numeau Al treilea ochi, sau Ochiul lui Belac. Cel care veghea la prosperitatea și siguranța insulei. La piept, Brag purta o amuletă din cornalină roșie în formă de scarabeu. Belac trebuia înduplecat în noaptea asta prin jerte pentru ca furtuna să fugă definitiv de pe coastele insulei, căci de atâta amar de zile războinicii ei nu mai ieșiseră în larg. Patima lor de nestăvilit pentru vărsarea de sânge îi făcuse vestiți ca pe niște aprigi descendenți ai străvechiului continent Pangaea. Continent ce se dezintegrase în două cu milioane de ani în urmă: Laurasia și Gondwana. Din Laurasia, poporul vohian străbătuse Oceanul Tetis, stabilindu-se aici. Își însemnase stirpea sub aura de foc a sabiei și sub clocotirea sângelui vărsat al dușmanilor. Căpetenia lor, Rift, unul dintre cei mai cruzi oșteni purtați în pântecele pământului de pe Voh, era recunoscut pentru sălbăticia cu care ataca cu corăbiile lui ușoare și iuți celelalte insule ce se întindeau pe ape. În urma debarcărilor sale rămâneau teritorii pârjolite, familii destrămate, copii plângându-și printre ruine copilăria orfană. Rift nu lua niciodată ostateci, fiindcă nu voia să spurce cu împreunări de tot felul spița regală a neamului său. Aștepta câteva luni bune și lovea din nou în același loc, știind că oamenii își vor reveni și vor munci mai cu trudă să recupereze prăzile bogate cu care plecaseră încărcate corăbiile lui.
Rift stătea lângă statuia lui Belac pe un tron sculptat din carapacele unor țestoase enorme. Purta o tunică roșie cu pieptar de zale. Pantalonul din piele de balenă era mulat pe picioarele-i puternice ca două turnuri de veghe cu care frământa plaja nisipoasă a insulei, privind cu ochii injectați de vin și de jertfele sângeroase spre chipul impenetrabil al marelui Belac. Avea ochii de culoarea mării liniștite, cu irizări stinse. Maxilarele puternice și fruntea lată, încondeiată de câteva cute, îi dădeau un aer și mai războinic. Barba era îngrijită și cobora în coline simetrice spre gâtul bine proporționat. Ceafa puternică, arcuită ca a unui taur furios, se prelungea cu un trup cioplit parcă din lemnul stejarilor de pe Voh.
Trei bărbați jertfiseră pe rând câte un berbec. Burțile despicate scoseseră la iveală sângele negru, mâlos aproape, al acelor animale obligate să stea închise în țarcuri pentru a nu fi pierdute pe insulă. Animale care nu știuseră niciodată cum este să iei în copite malul nisipos. Să simtă în nări aroma sărată a mareei ce se apropia. Să simtă vântul prăvălindu-se ca o pasăre de munte, sălbatică, prin coama și peste pieile lor bătucite de soarele torid. Bărbații se spălaseră în sângele acela întunecat, după care unseseră cu seul animalelor, închegat în sânge, falusul imens al idolului lor. Cu părul prins într-o coamă la spate, Rift făcea ca vocea lui baritonală să se unească cu palele ușoare de vânt, urcând până spre chipul de urs al idolului care asculta incantația ce se ridica printre fuioarele de fum ale arderilor rituale. Femeile, printre care se distingea silueta zveltă, cu o musculatură delicată a lui Solan, soția lui Rift, îngânau un bocet străvechi. Voiau să domolească și să îmblânzească nu numai indiferența idolului, dar și valurile ce se spărgeau ritmic, cu un sunet greu, de colțurile stâncoase ale extremităților insulei, reverberând prin tăcerea nopții ca niște clopote amenințătoare. Brag făcu un semn mulțimii intrată în transa specifică ritualului. Luă cornul de vacă, paharul ritual, și îl umplu jumătate cu sângele animalelor sacrificate, jumătate cu vin. Își ridică ochii spre Belac, închinând în cinstea lui, în uralele bărbaților pe bărbile cărora vinul curgea din belșug. În acea clipă dinspre extremitatea sudică a insulei se auziră semnalele acustice ale străjilor. Brag și Rift se priviră pentru o clipă. Apoi, făcând un semn de liniștire către mulțimea delirândă, se îndreptară spre coasta sudică. Pelerina largă până-n pământ a lui Brag mătura nisipul, foșnind aidoma unui șarpe de apă, întărâtat la vederea prăzii. Rift călca apăsat în cizmele de piele întoarsă, pipăindu-și sabia scurtă ce atârna la șold. Străjile aveau ordin ca atunci când insula era în primejdie să sufle în cornurile lor făcute din os de cerb. Voh era o insulă străjuită la est și la vest de porțiuni stâncoase, inaccesibile unui atacator. Doar litoralul sudic și cel de nord, străjuit de statuia lui Belac, erau porți de ieșire la apă pentru corăbiilor lungi și zvelte ale vohienilor. Voh era un leagăn al arborilor seculari și al animalelor. Ai fi zis că zeul apelor binecuvântase insula, făcând-o un paradis regăsit în acel arhipelag de insule conglomerate, răspândite pe sute de kilometri de apă. De la hyacintul violaceu până la stejarul solemn, de la cerbul sprinten până la ursul atotstăpânitor, insula era un tărâm al vieții veșnice.
Ajunși pe versantul sudic, stâncos, Brag și Rift zăriră făcliile străjilor strânse în jurul unei alcătuiri diforme. Pe care ei nu o puteau distinge încă de acolo, de unde se aflau. Ajunși pe plajă, Brag și Rift se opriră. Corpul uriaș al unei balene abia se mai zvârcolea pe țărm. Dinspre larg ajungea la ei ecoul hulei din adânc, glasul trist al apelor ce-și lepădaseră povara pe acele coaste. Cercetară animalul. Îi luminară întâi capul. Ochii cetaceului erau măriți considerabil de lipsa tot mai acută de oxigen. Zbaterea inutilă pe nisipul ce devenise o pastă umedă sub greutatea extraordinară, obosise și mai mult animalul. Deodată unul dintre ostași strigă cu un glas plin de spaimă: „ Mare Preot Brag, în burta chitului se zvârcolește ceva! Veniți să priviți!”.
Într-adevăr, burta balenei devenise un tăvălug pus în mișcare de ceea ce se ascundea în pântecul ei uriaș ca o peșteră marină.
- Nu vă temeți! spuse cu glas sigur Brag. Probabil este un pește uriaș înghițit de curând de chit și nedigerat încă de stomacul chitului. Stăpâne Rift, încearcă să spinteci abdomenul chitului!
Rift se apropiase cu privirea lui oțelită și cu brațul încordat pe sabia ce lucea ca un fulger prin aburul grav al nopții. Începu să despice cu mișcări sigure, atente, pielea bătucită de ape, plină de cicatricele luptelor amfibiene ale mamiferului eșuat.
- Aduceți torțe! Multe torțe! poruncise Rift.
La lumina gălbuie a făcliilor apăru întâi un braț omenesc. Apoi un picior. Se contură încet un trup de bărbat, dospit în fumegarea sângelui chitului la contactul cu aerul rece al nopții oceanice. Apoi ieși la iveală și capul. Pielea scalpului și cea de pe mâini îi erau albe ca zăpada, deși chipul, privirea, arătau un om tânăr. Pielea îi era încrețită ca un pergament vechi, gata-gata să se sfâșie la cea mai mică atingere.


.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!