Doamne, sufletul meu, șarpe de aer
trăind în grotele plămânilor
mă ispitește să mușc din fructele cunoașterii
corpul meu, livadă de mere
fiecare centimetru pătrat
dorințe și iar dorințe
mâinile mele sunt sentințe ale plăcerii
dar știu că undeva, cineva
acolo jos mă iubește
fratele meu
pământul

este la fel ca azimutul
locul în care se întâlnesc meridianele noastre -
păcatele și lucrurile sfinte - suntem oameni
trăim după reguli și murim fără
eliberați de tot ceea ce ne definește ca ființe
șarpele de aer călătorește dintr-un corp
într-altul, plămânii sunt case de toleranță
camere zugrăvite cu sânge

Doamne, sufletul meu își schimbă cămașa
de la o moarte la alta,scheletul rămâne
același vestigiu al unei vieți mult prea scurte
toți ceilalți care vor urma vor ști
că am același număr de oase
aceeași istorie a mortului
rămas singur pe lumea
cealaltă