absenţa ta are ceva dumnezeiesc, azi și pururea,
în lipsa ta nu-mi rămîne decît credinţa, solida convingere că te voi vedea
mîine dimineaţă ridicîndu-te leneş din pat, cu gesturi nesigure,
așa cum se răreşte ceaţa pe dealuri
singură și goală, cu pielea înfrigurată de nelinişti şi așteptare,
cu gesturi estompate de o frivolitate timidă, de începătoare,
cu carnea sînilor strînsă, condensată, și sfîrcurile ca un miez de floare
care așteaptă ploaia privirilor și memoria să crească


citesc poem ulragiant și găsesc încă o dată
că abesența ta are ceva terifiant, ca refuzul primirii în rai
și nu că aș face sex cu o slujnică, la mine frica e că vreau
să readuc la viață cadavrele cuvintelor moarte, să dau viață unui dicționar
să ling murdăria să porți merge în tălpile goale
să ling pletele soarelui înainte să le așeze pe tine
să pun iubire într-un animal turbat care urmează a fi eutanasiat
să fie pentru o clipă, un moment, palid ca mine de așteptare

te sărut cu sărutul care îți taie respirația, te sărut cu sărutul care șterge amintirile
te sărut cu sărutul distanței și al pierzaniei
absența ta are ceva diabolic, absența ta e cruzimea foamei, a dorinței
a vînătorului cînd privește în ochi animalul și nu moare de foame
absența ta este închisoarea pe care o fac după dragostea noastră,
cînd rîzi și nu-ți pasă că sufletul ți-a rămas agăţat de sufletul meu
ca un pulovăr agățat în trandafiri și se deșiră și te dezbracă
la fiecare pas cînd te îndepărtezi de mine.

e dimineața în care se aude cîntarea cîntărilor în boxele bisericii și
absența ta e o fîntînă cîntătoare și regretele sunt o altă formă a distanței
absența ta e plină de poeme topite care îmi țin loc de sînge
absența ta e certitudinea că durerea se măsoară cu singurătatea etenă
e între sinucidere și execuție și înnebunesc o locomotivă cu abur
într-un balon de săpun.