dimineaţa intră pe balcon ca o femeie
nedorită cu pleoape grele de plânsul copacilor
o muzică de pocnitori albe sperie diavolii noaptea
cu ei în sân se ţine de ziduri care fac ochi
oare cine o smuceşte ca dintr-o pubelă de gânduri
rele adunate sepulcral
o pasăre împarte cerul în cercuri pentru fiecare
om părăsit de crez în aprilie
ca un câmp de iubire mediul meu
înconjurător respirăm păienjeneşte
prin ombilicuri de mătase marea separatistă nu mai ştie nimic de morse
învăţat la marginea buzelor un sărut
ne descurcă mai lesne cuvintele corăbii urmează lumina
de far flutură jurămintele noastre
ai inima fierbinte ca o cafea la nisip
sorbim pe rând din aceeaşi cană ne apropiem
zaţul ştie dinainte intersecţiile
ca ÅŸi acolo unde iubirea ne-a lovit din plin ÅŸi
nimeni nu i-a făcut dosar penal
nu a închis-o în întunericul celular
n-a îngrădit-o să citească mai departe viaţa ca pe o biblie

ce-i drept nu am făcut plângere
i-am lăsat libertatea
păcatele noastre