visări erau pe-atunci cât să ne-mbete
uitări de existență dând năvală
și liniștea era pe-ntins avală
la umbra rațiunilor încete.

acum, în moartea nopții gând e-n fală
și viața-și geme greaua ei pecete
spinări cărând fiirea vin în cete
icoana ta-n memorii mi-e corală.

suiam filozofala piatră-n munte
din plumb de zumzet aur de tăceri
iscând acolo, zeii să înfrunte.

ca azi striga un timp în tandru ieri
dar fără tine-s clipele mărunte
și-s călător pe-un drum spre nicăieri.