Regimul vegetarian i-a fost fatal iubitei mele. Într-o bună dimineață, a venit val vârtej la mine cu fața albă, albă ca a unei iluzii.
-M-am hotărât astă-noapte!
-Zâmbetul mi-a înghețat pe dinți. Am crezut că vrea să mă părăsească, am crezut că nu mă mai iubește, am crezut că...
-Nu mai mănânc carne!
Doamne, o iubesc! Zâmbetul meu tâmp și-a recăpătat sclipirea de inteligență. Nu mai voia să manânce carne. Aha!
-Da. Fără carne, fără hoituri, fără energii animale. Vreau hrană pură, hrană care să mă spiritualizeze.
Și s-a spiritualizat, doamne, cum s-a mai spiritualizat! I se lumina chipul pe zi ce trecea, se făcea mai frumoasă, mai strălucitoare și mai iluzorie. Mă anunța periodic: am atins un nivel energetic superior. Mă uitam la ea și mă minunam, într-adevăr, domnule, câtă energie! Strălucea ca un bec din acelea folosite la ședințele fotografice. Cred că uneori avea chiar surplus energetic, căci începea să sfârâie și să scoată scântei. Mă uitam atunci să văd dacă nu i s-au ars filamentele, aș, era întreagă, întreguță, numai că fumega, săraca, dar m-am obișnuit și cu hiba asta.
Treptat, am început să fac și economii. Într-o seară, mi-a căzut toată instalația din casă. Am încercat eu să umblu la tabloul electric, dar fără nici un rezultat; înțeleg mai ușor o carte decât cum se pune o liță. Am oftat, ușor jenat, cumva, dar încântat totuși că eram intelectual până în vârful unghiilor: orice chestie practică îmi era străină cu desăvârșire. Chem mâine electricianul, am decretat și am mers la culcare. A doua zi, prins de fraze, am uitat. Și a venit seara și, odată cu seara, și iubita mea. Eu bodogăneam nepriceperea și uitucenia mea, dar ea, senină și luminoasă, m-a liniștit:
-Nu-i nimic, dragule, dacă vrei să citești în noaptea asta, îți stau la dispoziție. Și repede, repede, numai ce-o văd că scoate becul de la veioză și începe să infileteze în locul lui umărul ei drept. Stupoare! Niciodată nu a mai fost o așa lumină caldă în casa mea. Câtă delicatețe! Un umăr îi era umbrit de abajur, iar celălalt mi-a primit, într-un târziu, fruntea obosită de mirările de peste zi. M-am trezit dimineața cu un ușor iz de pârlit în nări, dar mai conta? Nu mai conta.
În timp, am renunțat la procedeul de înfiletare, ba chiar, draga de ea, și-a extins aria de utilizare. Doream o iluminare gen candelabru? Începea să strălucească din toate extremitățile ei; arăta ca o caracatiță fosforescentă, dar era caracatița mea dragă. Uneori, lumina cu scheme: începea să clipească, parcă aș fi fost în discotecă, nu altceva. Ușor, ușor, combina și televizorul au dispărul din locuința mea. Le-am făcut cadou, i-am bucurat pe niște amici de-ai mei cu ele. Nu știu cum făcea iubita mea, dar când voiam să urmăresc vreo emisiune tv, începeau atunci să se deruleze între sânii și buricul dragei mele, ba chiar și mai jos, spre pubis, toate evenimentele de peste zi, știri economice, politice, conflicte interne și internaționale, cursul leu-euro și leu-dolar, talk-show-uri, previziuni meteo și astrale, toate, toate, nu pierdeam nici un program, ba chiar aveam câteva în plus față de vremea în care beneficiam de serviciile firmei de televiziune prin cablu; iar avalanșa asta informațională era vegheată de zâmbetul cald și luminos al iubitei mele. Treptat, și calculatorul și-a luat tălpășița, iubita mea l-a înlocuit cu măiestrie. Aș putea spune că era echivalentul ultimului model de PC lansat pe piață și periodic își îmbunătățea componentele și facilitățile. Nu aveam nici un motiv să cârtesc: fără nici o aparatură în casă, mă bucuram, în schimb, de toate serviciile acesteia. E drept că era cam obositor când începea să o facă pe-a aspiratorul, pe-a râșnița de cafea, avea nișe trepidații suspecte când era mașină de spălat, faza cu filtrul de cafea îi ieșea de-a dreptul spectaculos, dar nu are rost să mai enumăr acum toate astea, mă prinde așa un dor, o nostalgie, ooof, tare mi-era dragă!
O felicitam în gând pentru hotărârea ei de a fi vegetariană, i-am spus-o și ei, de vreo câteva ori, dar m-am temut să nu creadă carecumva ca abia de atunci am început să o apreciez cu adevărat. Urmăream cu nerăbdare atingerea nivelului energetic superior. Cu ce surprize avea oare să mă mai delecteze?
Relația dintre noi se schimbase cu desăvîrșire. Ne mai ciondăniserăm noi până atunci, am schimbat și replici mai dure, ba chiar și trei, fix trei palme, dar toate acestea fuseseră date uitării. Comunicarea dintre noi era acum impecabilă. Mă înțelegea, mă aproba și mă susținea în tot ce făceam, îmi ridica moralul, nu ridica vocea, era toată calmă, senină și luminoasă, mai ales luminoasă. Și toate astea s-au dus de râpă, of, doamne!
Ieșiserăm într-o seară la plimbare. Ca de obicei, eu vorbeam , iar ea tăcea și dădea din când în când din cap, semn că mă asculta. Deodată, am observat la ea un comportament bizar: mergea cu capul întors în spate. M-am uitat și eu în urmă: nimic. Dar ea nu-și schimba poziția cu nici un chip. Mai mult, nasul a început să îi tremure cu repeziciune și să scoată un zgomot ca de detector de metale. Dacă aș fi înțeles de la început! Plin de elan, de proiecte și de încântare, am vrut să o iau în brațe și să o sărut. Și m-a izbit atunci, mamă, mamă, m-a izbit un miros de cârnați prăjiți, îmi lăsa gura apă, eu dau să îmi urmez totuși sărutul, dar ea se smulge cu violență din brațele mele, o ia la goană în salturi din ce în ce mai mari, încep și eu să fug după ea, doar doar oi reuși să o prind de mână, dar ea nu știu cum reușește să mărească distanța, sărea de parcă era un cangur și numai ce-o văd că începe să salte în aer, spre o bucătărie, undeva pe la etajul patru sau cinci, nu mai știu exact, că a dispărut ca fulgerul. Am strigat-o cu disperare, am urcat înnebunit după ea, am bătut exasperat la toate ușile din acel bloc, m-am certat cu oamenii, am chemat poliția, am urlat, am amenințat, m-am calmat și am așteptat, doar doar oi găsi-o. Nici un rezultat.
M-am întors într-un târziu acasă, cu inima frântă. Mi s-a părut că recunosc un miros, parcă parcă e al ei, ba parcă nu, am deschis ușa plin de speranță și da, mă aștepta! Mă aștepta o salbă de cârnați, ornând toată casa. În rest, pustiu.