Incepu sa se insereze, iar cerul avea o culoare portocalie precum coaja unei portocale, soarele incepea sa se ascunda dupa dealurile aramii ce se aratau la orizontul insangerat.
Alina era intr-o poienita, pe malul unui lac cristalin la umbra sumbra a unui pom. Un vanticel caldut ii mangaia pielea catifelata, iar mirosul divin adus de acesta ii incanta simturile. Totul parea perfect, dar nu era. Alina era trista, gandurile o copleseau si nu le putea face fata… o lacrima se contura in coltul ochilor. O sterse cu repeziciune, nu vroia sa planga… nu merita nici macar o lacrima, ii tradase increderea si nu-l va putea ierta niciodata… niciodata.
Minutele trecura cu o viteza mistuitoare si se facu seara, cerul era senin si stelele straluceau in toata splendoarea lor, luna era plina si se reflecta in toata maretia ei in oglinda apei, o raza argintie isi facu loc printer stele si se odihni pa obrazul acesteia.
Alina inchise ochii si se lasa dezmierdata de caldura razei si de mireasma incantatoare adusa de vant… dupa cateva clipe simti ceva atingandu-i chipul, deschise ochii speriata.In fata ei se afla un baiat, dar nu unul normal, caci avea chip de inger. Ochii lui aveau o culoare neobisnita erau stralucitori ca un cristal si albi ca norii de pe cerul verii, parul era auriu ca spicul graului, era zvelt. Alina crezu ca viseaza inchise ochii din nou si apoi ii redeschise si el disparu. Era deja frig si pleca spre casa.
A doua zi seara se intoarse in acelasi loc si astepta aparitia lunii. In acest rastimp amintirile o chinuiau si incepu sa planga. Peste cateva clipe simti din nou ceva atingandu-i fata… deschise ochii si vazu acel baiat stand in fata ei, invelit in lumina.
- Ai venit! cine esti? Alina intinse mana sa-l atinga, dar mana trecu prin el
- Am venit si voi veni de cate ori ma vei chema. Sunt Arcturus…acesta incepu sa se materializeze si se aseza pe iarba. Alina se aseza langa si incepu sa planga. Arcturus nu spuse nimic ci o lua in brate si asa statura ore in sir.
Soarele incepusa sa se iveasca de dupa dealuri raspandind raze aurii pline de caldura peste tot, Alina dormea in bratele ingerului. Arcturus o trezi si apoi se ridica in picioare:
- Trebuie sa plec… dupa aceste cuvinte disparu.
Asa isi petrecu nopti intregi Alina… era fericita langa ingerul ei pazitor si nimeni si nimic nu reusea sa o infranga caci il avea alaturi pazind-o si dandu-i putere de undeva de sus…