poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 898 .



tricotaj de amintiri -13 -
proză [ ]
vizita, dilema, pionieri și un ...

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [jana_camelia2006 ]

2009-05-14  |     | 



Luminița își privi mica floricică maronie pe care tocmai o terminase de croșetat. Petalele lăbărțate atârnau parcă fără vlagă. „Nu-i nimic... am să o cos aici peste partea lucrată cu galben, dar nu acum... mai fac câteva și pe urmă...”
Cu înfrigurare și gândul departe, femeia începu altă floricică, din aceeași lână ondulată ce fusese odinioară, un alt fular.
*
Un ciocănit ușor în ușă o scoase din starea meditativă în care intrase. „Oare cine o fi?” se întrebă în timp ce rosti din mers „imediat”, după care deschise ușa.
Recunoscu imediat pe vecina ei Măriuca, o femeie tânără, în a cărei companie, îi făcea plăcere ca, din când în când să discute verzi și uscate.
-O! Ce surpriză! Hai înăuntru, Măriuca.
-Bună seara tanti! Intru dar, numai pentru câteva minute, că știți, l-am lăsat pe cel mic cu „al meu” iar dacă începe să plângă, nu știu cum s-o descurca.
- Ei acum în câteva minute n-o să-ți facă el surprize de genul ăsta! Hai vino, ia loc pe scaun, și spune-mi, te servesc cu ceva? Un suc... o cafea?
-N-aș vrea să deranjez prea mult, dar dacă tot m-ați întrebat, cred că un pahar de suc... așa ca să nu vă refuz!
Luminița scoase din frigider o sticlă de citronadă aburindă, din care umplu două pahare. Se așeză și ea la masă alături de tânăra vecină și privind-o cercetător o întrebă:
-Ce s-a întâmplat cu tine că în ultima vreme nu prea ți-am văzut ochișorii? Copiii sunt bine?
-Mai nimic, toate au rămas în mare parte cam așa cum le știți și dumneavoastră... numai că... acum amândoi fără suntem „casnici”. A fost și Victor disponibilizat și, nu știu pe unde vom scoate cămașa. Că numai din alocația copiilor îmi este greu să-mi imaginez cum vom ține pasul cu banca și celelante plăți, plus traiul de zi cu zi. Până își găsește altă slujbă... până ia primul salar... zău că nu știu cum o să ne descurcăm.
-Cred că e greu, dar ai încredere în Dumnezeu, că bărbatul tău nu-i din ăia, care stau înșurubați pe câte un scaun de restaurant cât e ziulica de mare. O să găsească el ceva ceva... Ce dacă-i criză? E tânăr și muncitor, deci nu văd de ce nu și-ar găsi? Totul e o chestiune de timp, răbdare și încredere.
-Știu asta... și de aceea am venit să vă întreb ceva. De fapt să vă rog ceva. Ba nu... mai întâi vreau să vă povestesc ceva, și pe urmă am să vă rog.
-Hai povestește-mi, că m-ai făcut curioasă. Despre ce-i vorba?
- Vreau să plec spuse tânăra dintr-o suflare.
-Ce ai înnebunit dragă? Unde să pleci? Și copiii?
-Vreau să plec dincolo, la muncă. Am primit o ofertă, care cred eu că ne va scoate din necaz și de aceea am venit la dumneavoastră să discutăm... și nici nu știu cum să vă spun mai departe.
-Unde dincolo? Și mă rog ce să faci?
-În Germania, să îngrijesc o femeie în vârstă.
-Și de copii, cine o să se îngrijească?
-Păi aici e problema, că am venit să vă întreb așa în principiu... dacă nu mă puteți ajuta dumneavoastră, cu fata cea mare. O las acasă, dar în timpul în care Victor va fi plecat la muncă, cineva tot trebuie să o mai supravegheze, să-i mai facă o farfurie de mâncare, să-i spele câteva haine, sau să o verifice la lecți. Că pe cel mic îl duc la sor’mea. Din păcate nu-i pot duce pe amândoi... are și ea 3 copii și mi-a spus că nu-i poate ține pe amândoi. Plus de asta, pentru 3 luni cât voi sta acolo, să o mut la altă școala?
-Și cu ce te pot ajuta eu dragă?
-Păi m-am gândit, am discutat cu Victor, să vă propunem , adică să vă rugăm, să ne ajutați cu fata în timpul cât voi fi plecată. Nu pe gratis bine’nțeles.
Luminița privi surprinsă femeia care-i vorbea precipitat, vizibil încurcată și ea, de ineditul situației. Nu știa ce să-i răspundă. Abordarea directă și inopinată o făcu să cadă pe gânduri.
-Nu trebuie să-mi dați acum un răspuns... Vă mai gândiți, mai discutați și cu ’nea Ionuc. M-am gândit la dumneavoastră, pentru că știu că vă plac copiii , iar Andreiuța mea pur și simplu vă adoră. Ce ziceți, rămâne discuția deschisă?
- Da, cu siguranță vom mai vorbi despre asta după ce voi discuta și cu soțul meu. Momentan e plecat din oraș dar se va reîntoarce sâmbătă seara. Până atunci mă mai gândesc și eu... analizez situația... deocamdată nu-ți pot promite nimic. Că, îți dai seama, o chestie ca asta ne-ar implica pe amândoi, deci nu pot nici să-ți tai elanul, dar nici să–ți dau multe speranțe. Din punctul meu de vedere, eu zic că ar fi posibil, dar nu depinde doar de mine.
-Să revin duminecă, după ce discutați cu soțul?
-Da! Așa ar fi cel mai bine.
-Atunci eu nu mai zăbovesc. Vă mulțumesc din suflet pentru înțelegere, tanti Luminița. Să știți că doar disperarea m-a îndemnat să iau decizia, de a veni la dumneavoastră cu această problemă, zise tânăra femeie, în timp ce se îndrepta spre ușă. Rămâneți cu bine!
- La revedere draga mea și rămâne cum am stabilit. Vorbim duminecă.
Reîntorcându-se în bucătărie, Luminița spălă cele două pahare și le lăsă să se scurgă. Îi plăcea susurul șuvoiului de apă caldă, îi plăcea atingerea ei binefăcătoare. „Câte beneficii și câtă renunțare doar pentru a avea parte de ele... Cum de s-o fi gândit Măriuca s-o lase pe fată la mine? Nici nu știu dacă a împlinit 11 ani.
Gândindu-se la fetița vecinei, fără să vrea, Luminița-și aduse aminte de vremea când se străduia din răsputeri să facă față deselor schimbări. Altă cămăruță închiriată, însemna pentru ea altă școală, alți colegi, alți profesori. Aproape că se obișnuise cu ideea că, din primele zile trebuia să iasă în evidență ca fiind un copil bun. Asta ca să nu fie „luată la ochi” de profesori și catalogată drept mediocră, sau Doamne ferește drept copil problemă.
„Păi cum să nu întind o mână dacă pot? Dacă n-aș fi trecut și eu prin asta, poate că nu mi-ar păsa...”
*
Pășind încet, pentru a nu-și răsfira gândurile, femeia reveni în sufragerie, unde lucrul ei de mână zăcea abandonat pe fotoliu. Scormoni cu mâna prin ghemulețele colorate și văzând un ghem de lână albastră începu o nouă floare.
„Greu a fost, greu este și astăzi" își zise oftând, gândindu-se totodată la vremea când, din cauza lipsei de bani, au rămas fără lemne în casă. Era o iarnă geroasă de crăpau pietrele. „Oare în ce an o fi fost? Poate prin 70? Poate prin 71? Cert este că eram într-a patra" se gândi Luminița înșirând ochiurile primei petale. „Mda... mai aducea tata câte o legătură de crengi de la calea ferată, dar și alea erau verzi și umede. Hmmm... Făceau focul în canadiana* care emana căldură doar atât, cât lemnele trosneau. Și culmea, dacă-mi aduc bine aminte parcă tot atunci ne-au înfundat proprietarii hornul cu un sul de cârpe. Câinioși oameni! Dormeam noaptea îmbrăcați cu paltoane, pentru că geamurile nu s-au dezghețat de când a dat iarna! Cui îi mai ardea de baie în aceste condiții?"
*
-Ia să vedem acum lucrul de mână pe bancă, auzi Luminița o voce venită din ascunzișiurile trecutului. Preț de câteva secunde, amintirea spaimei și a rușinii o făcu pe femeie, să clipească des. Revăzu șervețelul cusut de ea, având culoarea cenușie. Era murdar. Era murdărit cu bunele ei intenții de a coase, de a ține pasul cu ceilalți copii indiferent de condiții. Iar învățătoarea, n-a văzut asta, a văzut doar culoarea cenușie a pânzei. Cu vârful bastonului l-a agățat și, ridicându-l ca pe un drapel îl arăta clasei spunând:
-Ia uitați copii cu ce lucru de mână vine eleva Luminița la școală! Ce-i asta?! Ãsta-i șervețelul cusut de tine?! Ia poftește domnișoară în fața clasei să te vedem mai bine! Apoi, aruncă șervețelul cusut la coșul de gunoi.
Luminița se scutură simțind ca odinioară vârful bastonului plimbându-se pe corpul ei... simțindu-și părul răsfirat de acesta.
-Vai de mine și de mine, dar tu ești murdară rău! De când nu ai mai făcut baie? Uite! Părul, gâtul urechile toată ești numai jeg. Acum, pleacă acasă și să nu te mai prind la școală până când nu te speli! Iar când vei veni la școală, nu ai ce căuta fără unul din părinți! Ai înțeles?
-Da! Reuși să rostească fetița printre lacrimile ce-i curgeau șiroaie. Apoi, vreo săptămână nu s-a mai dus la școală. De rușine... din neputința de a face baie. Într-un târziu, și-a luat inima-n dinți și i-a povestit Lucicăi ceea ce i s-a întâmplat. S-a descurcat ea cum a știut mai bine, și au cumpărat niscai lemne, după care a rezolvat problema cu învățătoarea... la direcțiunea școlii.
*
„Halal stil pedagogic" Își zise femeia, privindu-și floricica lucrată, care începea să prindă contur. Pe fața ei brăzdată de vremi, apăru un zâmbet abia perceptibil. Amintirea a ceea ce a urmat, acum, după trecerea anilor o amuza.
Ca să-și mai spele păcatele, în primăvara următoare, învățătoarea a desemnat-o pe fată casiera clasei. Ce bine și cât de importantă se simțea! Era fericită. Niciodată nu avusese ocazia de a avea bani la ea zilnic.
Ajusese chiar să se rățoiască la colegii care nu-și plătiseră abonamentul la revistă sau fondul școlii. Păi cum putea altfel? Că doar așa avea ocazia, ca la terminarea orelor să-și mai cumpere și ea, câte o ciocolată... câte o bombonică...
Numai că bugetul în loc să crească, scădea. Motiv pentru care s-a ales și cu o bătaie zdravănă din partea Lucicăi.
„Nici eu n-am fost bună de pus în ramă” se gândi femeia. „Mai ales când i-am spus poștașului că-mi vinde revista, pentru a face ciubuc din care, să-și cumpere băutură”
Își făcuse și ea abonament la revista „Arici pogonici” revistă lunară pentru copii. Era obligatoriu acest abonament, dar totodată era și un prilej de bucurie pentru Luminița. În ziua în care o primea, în aceeași zi o citea... rămânând cu dorința aprigă de a primi cât mai repede o altă revistă. Aproape în fiecare zi, aștepta poștașul cu speranța că poate, poate va veni revista mai repede. Până într-o zi, când sătulă de așteptări și întrebări, îi trânti poștașului, așa tam-nisam:
-De ce nu-mi aduceți revista? Ce? O vindeți? Vreți să faceți ciubuc? Să aveți ce bea?
-Ascultă fetițo, de unde ști tu că eu vând revistele ca să fac ciubuc? Ce, i-ai auzit pe părinții tăi spunând așa ceva? Ei lasă că te spun eu lui tat’tu! Și dacă nu-ți pune el frână la gură, atunci o să discut cu el în altă parte!
Ceea ce a și făcut! A discutat cu tatăl fetei. Iar rezultatul s-a soldat cu o lingură de lemn ruptă pe spinare, și un pumn de păr smuls din cap. „Prima și ultima bătaie primită de la tata” rememoră femeia cele petrecute.
*
Pe atunci nu-i păsa că a obținut cravata de pionier în ultima serie a clasei a patra. Nu și-a pus niciodată problema că de fapt vârsta ei era baza „meritelor” recunoscute de societate. Era și ea fericită că avea posibilitata de a participa la adunările de detașament, adunări a căror sens până atunci nu-l înțelesese.
În ziua când a fost făcută pionieră, era în al nouălea cer. Îmbrăcată cu uniforma procurată din piața de vechituri, se admira în fiecare geam de vitrină. Chiar dacă nu-i veneau hainele ca turnate, ei îi plăcea, că era asemeni celorlalți copii. Și de câte ori a repetat acel jurământ de teamă să nu-l uite! Chiar și după trecerea zecilor de ani îi râmăsese în minte impregnate, aproape toate cuvintele rostite pentru a primi, cravata roșie.
„Cum suna? A! Da, parcă așa era "Voi învăța și voi munci pentru a deveni fiu de nădejde... fiu de nădejde... al patriei mele Republica Socialistă România... Voi fi credincios poporului și partidului comunist român. Voi respecta neabătut îndatoririle pionierești... Cred, că astea erau cuvintele cu pricina" își zise femeia zâmbind. "Doamne ce îndoctrinare! Și câtă organizare...
Totul trebuia să se indeplinească conform planului stabilit la adunările de detașament. Atâtea kg de plante medicinale, atâtea bucăți sticle și borcane, atâtea kg maculatură... Era o datorie de onoare să-ți faci planul. Când mi-aduc aminte... mă mir cum de-am putut eu să fiu atât de mândră... Mai ales după cele întâmplate când...”
La una din aceste adunări, s-a întâmplat ceva neplăcut. Era în clasa a cincea, iar vacanța de vară bătea la ușă. Știa că se va ține adunare în data de, dar nu avea uniforma pregătită. Ca să nu lipsească, și-a pus cravata-n geantă și s-a îmbrăcat în uniforma de școală. Bine'nțeles că înainte de începerea festivității și-a pus-o la gât, numai că era cam boțită. Când a văzut-o diriginta i-a sugerat, să stea undeva în spatele rândului, pentru a nu aduce o pată de culoare printre cei îmbrăcați adecvat.
A început festivitatea... s-a făcut careul... s-a arborat drapelul... și s-a raportat:
„Tovarășe comandant de unitate! Detașamentul clasei a V a, cu-n efectiv de... pionieri, dintre care atâția prezenți, atâția absenți, este gata pentru începerea festivității. S-a citit apoi „ordinea de zi” după care adunarea s-a încheiat cu tradiționalul salut: „Pentru gloria poporului și înflorirea României Socialiste, pentru cauza partidului: Înainte! La care gloata de copii a răspuns strigând din toți rărunchii „Tot înainte!!”
Unii copii s-au dus acasă, alții îndemnați fiind de frumusețea zilei de vară, au mai rămas în curtea școlii, să se joace. Printre ei, a rămas și Luminița.
La un moment dat s-a apropiat de ea un bărbat oarecum trecut de cincizeci de ani. A chemat-o deoparte, și spunând că este administratorul școlii, a întrebând-o cum se numește și în ce clasă este. Fata i-a răspuns politicoasă.
-Și zici că ești pionieră! Te-am remarcat încă de la careu! Uite cum stă treba, n-ai vrea tu ca în loc să te joci, să-mi dai o mână de ajutor la aranjatul cărților la magazie? Copiii tot aduc manualele, și este acolo o harababură de nu mai e pic de loc pentru depozitare.
-Cum să nu? A răspuns fata entuziasmată că va face ceva util. Așa că l-a însoțit pe administrator la locul cu pricina, unde i s-au arătat ce manuale trebuiau urcate pe raft și care date jos.
Lucrul a început frumos și bine, numai că la un moment dat, administratorul a motivat că-i este teribil de cald. Așa că s-a făcut comod, dezbrăcându-se până la șort. Apoi, motivând că ar aranja el mai bine cărțile pe raft s-a cocoțat pe o masă de unde așa îmbrăcat cum era, lăsa să i se vadă întrega-i bărbăție.
Stânjenită, panicată și rușinată de atitudinea omului (care din când în când, simulând un scărpinat, își potrivea șortul pentru o mai bună vizibilitate), fata căuta cu înverșunare o motivație pentru a lăsa totul baltă și a pleca cât mai repede acasă. Știa că nu e normal ceea ce se întâmplă. Așa că-i veni la timp ideea salvatoare. Începu, prin a-l întreba cât e ceasul.
-Apoi trebuie să fie trecut de ora trei... încă nu-i târziu, răspunse acesta.
-Cââât?! Aoleu, mă omoară tata din bătaie. Că mi-a spus să mă grăbesc acasă... știți, tata este în concediu. Mi-a spus clar: la ora două să fiu acasă, dar eu am uitat. Trebuie să fug, că altfel vine aici la școală după mine. O să vă ajut, mâine și poimâine, până terminați aici cu manualele, dar acum nu vreau să fiu luată la rost nevinovată.
-Dar vi neapărat mâine, bine?
-Cu siguranță... a mințit fata întorcându-i spatele acestui om de doi bani.
În săptămâna ce a urmat n-a mai îndrăznit să iasă în curtea școlii, în nici o recreație. Apoi a venit vacanța cu bucuriile ei care au îngropat această întâmplare.
„Este și minciuna bună la ceva”, își spuse femeia rupând capătul florii pe care o terminase. Dumnezeu mi-a dat atunci prezența de spirit că altfel, cine știe ce s-ar fi întâmplat. Și iată-mă acum în dilemă... Oare ce decizie să iau cu fata vecinei?" Se întrebă femeia, oftând. "Atât de multe se pot întâmpla în trei luni... asta pe de o parte. Și totuși... să ajuți pe cineva, să sprijini un suflețel de copil la anaghie, să imprimi acolo în amintirile lui câteva momente frumoase... pe altă parte! Doamne! Învață-mă Tu ce să fac? Cred că noaptea-mi va fi un sfetnic bun. Poate că dimineață, mă voi trezi cu certitudinea că merg pe drumul corect.”

candiana* = sobiță rotundă din tablă subțire.

- va urma -

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!