Ieri mi-am rezervat de la „Ikar”,firma unui amic,un bilet către necunoscut...este singura cursă ce nu are ora sosirii bine determinată,dar era la reducere și mi-am zis că nu pot rata o asemenea aventură.
Acum îmi fac bagajul.Un pix,un caiet de notițe și toate visele frumos împachetate într-o cutie neagră de piele;ar trebui să-mi ajungă.Restul le voi găsi pe drum.
Ciudat mijloc de transport au cei de la „Ikar”...o oglindă cu ramă roșie...a venit până în dormitorul meu,că mă și speriasem,și,după câteva momente de tăcere am auzit întrerupt o voce: „Pentru a vă îmbarca închideți ochii,după care luați un loc,la alegere.Asistentele noastre vă vor ajuta cu mai mule detalii.Călătorie plăcută!”
Zis și făcut.Neîncrezător,ce-i drept,închid ochii și,nici nu apuc să gândesc următorul pas,că aud aceeași voce spunându-mi: „Ați ajuns la destinație,vă rugăm să deshideți ochii.”
Ei bine,asta m-a uimit...mai că nu-mi vine să cred.Am mers cu viteza gândului,poate chiar mai repede,însă am ajuns în necunoscut.Este...hm...cum să vă explic...ceva mare,întunecat,unde ochii au rol de lanterne,iar picioarele îți sunt aripi.
Plutești peste lacuri de disperare,peste câmpii cu flori multicolore,peste munții înzăpeziți de anii cei necruțători...dar ca să poți să le vezi trebuie să le luminezi în întunericul acesta copleșitor.
Vai...nici bine n-am pășit în necunoscut c-am și obosit.Hm!...am o idee...o să-mi scot visele din cutie...nici măcar nu le-am declarat la vamă când am plecat...le-am luat cu mine doar ca să le eliberez în mediul lor natural.Asta e...Fiecare își caută casa...deși sincer să fiu,mi-e greu să trăiesc fără visele mele cele frumos colorate,ca niște păsări de aur.Dar nu-i nimic...găsesc eu altele în lada cu vechituri a vieții...
Da...mi-am eliberat visele...sunt un visător fără acte...Un clandestin...Mi-e și frică să nu cumva să rămân prins în trecut,dacă mă descoperă vameșii.
Iau pixul și notez: „Ziua alfa...am cunoscut necunoscutul”.Și dintr-o dată,imaginile au început să se învârtă în jurul meu,și o spaimă teribilă m-a cuprins...imediat,întunericul m-a cuprins.
Am deschis ochii...eram înapoi.Totul se terminase,parcă prea repede.Și totuși eram hotărât să pornesc iar la drum...Închid ochii.Vocea robotizată ma atenționează: „Accesul interzis,ați încălcat Codul Cunoașterii!”.Și mai încerc de câteva ori,convins că este o greșeală,însă același mesaj urmat de țiuit prelung se aude.E în zadar,călătoria mea s-a încheiat aici.
Mă ridic de la birou și văd cutia cea neagră...goală...Brusc mi-am reamintit că nu mai am vise și îngândurat,plec spre lada cea veche.Acolo visele sunt gratuite,dar unele ba sunt sparte,ba sunt prăfuite-sunt vise pe care alții le-au aruncat.Dar nu-i nimic,doar nu sunt degeaba un colecționar de vise...le fac eu să arate bine.
Și pornesc înspre ușă,când zăresc carnețelul meu cel zdrențăros.Un scris mare și citeț mă atrage: „Ziua Omega: am încercat să cunosc necunoscutul...”